Schimbare de situaţie neaşteptată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin, după ce a apărut în presă informaţia că unitatea medicală are o nouă conducere. După ce Doina Borugă, fostul manager, a anunţat că şi-a dat demisia, aceasta a făcut altă declaraţie şi a spus că totul a fost o neînţelegere şi o ilegalitate.
Doina Borugă susţine că nu şi-a dat demisia din funcţia de manager al Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin, motiv pentru care a depus plângere penală împotriva firmei Tetraedru Medical Consulting, firma privată care se ocupă de manageriatul spitalului. Fostul manager spune că nici ea nu ştia că nu mai este la conducere, ci a fost anunţată marţi dimineaţă, după ce a constatat că din biroul său lipsesc mai multe documente.
„Eu nu mi-am dat nici o demisie. Am depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru fals şi uz de fals împotriva firmei Tetraedru. Nu am fost lăsată să predau nici un document. Se pot aduce acuze că au dispărut. Sunt documente oficiale care privesc o instituţie publică. Am făcut plângere şi la consiliul județean, şi la Parchet. Legea îmi va da dreptate. În afară de prejudiciul personal care mi s-a adus, este vorba despre documente oficiale“, a declarat Doina Borugă.
Fostul manager al Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin spune că reprezentanţii firmei care se ocupă de managementul unităţii spitaliceşti ar fi intrat marţi dimineaţă în biroul său şi au anunţat-o că nu mai este managerul spitalului, fără să o lase să predea documentele oficiale.
Un comunicat de presă remis de firma Tetraedru Medical Consulting a fost făcut public marţi. În acest comunicat s-a anunţat că Doina Borugă a demisionat din funcţie, Florea Buţă fiind numit noul director al spitalului.
„Tetraedru Medical Consulting, urmărind optimizarea activităţii de management, a