Fondul sud-african de investiţii imobiliare New Europe Property Investments (NEPI) anunţă astăzi că a aprobat o distribuţie semestrială de 12,93 euro cenţi/acţiune pentru primele şase luni ale anului şi că acţionarii vor avea, totodată, posibilitatea de a opta între dividendul în numerar şi restituirea de capital.
Acţionarii vor putea alege să primească o restituire de capital printr-o emisiune nouă de acţiuni NEPI la un preţ de emisiune de 4,80 euro/acţiune, sau dividendul în numerar, de 12,93 euro cenţi pe acţiune, arată un comunicat trimis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Prin restituirea de capital, acţionarii îşi pot majora deţinerile la NEPI şi pot menţine o flexibilitate privind resursele de numerar ale companiei.
Noile acţiuni emise pentru restituirea de capital, vor fi finanţate prin reducerea unei părţi din contul primelor de emisiune al societăţii.
NEPI deţine, până în prezent, aproximativ 182,44 acţiuni ordinare emise la 0,01 euro fiecare. Fondul sud-african a înregistrat, în primul semestru, un profit atribuibil acţionarilor de 21,7 milioane euro.
F.A. Fondul sud-african de investiţii imobiliare New Europe Property Investments (NEPI) anunţă astăzi că a aprobat o distribuţie semestrială de 12,93 euro cenţi/acţiune pentru primele şase luni ale anului şi că acţionarii vor avea, totodată, posibilitatea de a opta între dividendul în numerar şi restituirea de capital.
Acţionarii vor putea alege să primească o restituire de capital printr-o emisiune nouă de acţiuni NEPI la un preţ de emisiune de 4,80 euro/acţiune, sau dividendul în numerar, de 12,93 euro cenţi pe acţiune, arată un comunicat trimis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Prin restituirea de capital, acţionarii îşi pot majora deţinerile la NEPI şi pot menţine o flexibilitate privind resursele de numerar ale companiei.
Noile acţiuni emise pentru restitu