Disputele occidentale cu privire la situaţia din Siria, aduc în dezbatere statutul intervenţiilor ONU în conflictele internaţionale. AFP face un bilanţ al intervenţiilor militare fără mandat ONU sau al căror mandat a fost contestat.
Dacă ne gîndim la cele mai recente acţiuni controversatre, putem începe cu Libia. Pe 17 martie 2011, Consiliul de Securitate al ONU adoptă o rezoluţie care autorizează ţările membre să "adopte orice măsuri necesare" în vederea "protejării civililor (...) aflaţi sub ameninţarea unor atacuri" din partea forţelor colonelului Muammar Kadhafi, contestat începând din februarie de o revoltă populară. Operaţiunea "Unified Protector" începe pe 19 martie şi este condusă de Franţa şi Marea Britanie, în timp ce Statele Unite asugură o poziţie de susţinere activă. În total, 18 ţări participă la operaţiuni.
În iunie, Rusie şi China acuză NATO că interpretează "în mod arbitrar" rezoluţia Consiliului de Securitate care a autorizat loviturile militare în Libia, prin faptul că nu se limitează la protejarea civililor, ci urmăreşte prăbuşirea regimului, lucru recunoscut de către Franţa.
Pe 20 octombrie, Muammar Kadhafi fuge, dar este ucis în ultimul asalt împotriva regiunii sale natale, Sirt, la est de Tripoli, după două luni de la preluarea controlului asupra capitalei de către rebeli, datorită susţinerii hotărâte a operaţiunii NATO.
În martie 2003, Washingtonul, Londra şi Madridul vor să propună o rezoluţie în cadrul ONU vizând aprobarea unui Război în Irak, regimul fiind suspectat că deţine arme de distrugere în masă. Proiectul este retras înainte de vot, din cauza lipsei consensului, Franţa, Rusia şi Germania refuzând o operaţiune.
În urma unui ultimatum dat lui Saddam Hussein, administraţia americană decide să acţioneze fără mandat ONU. Ea declanşează ostilităţile pe 20 martie, prin raiduri aeriene împotriva Bagdadul
