Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seria de spectacole Cirque du Soleil de la Bucureşti a fost suplimentată

Publicat in Gandul, miercuri 28 august 2013 ·

Seria de spectacole "Alegría", susţinută de compania Cirque du Soleil în Bucureşti, va fi suplimentată, la cererea publicului, cu o reprezentaţie, pe 7 septembrie, de la ora 16.00, informează un comunicat al organizatorilor remis MEDIAFAX.

La spectacolele aflate deja în vânzare, din 5, 6, 7 şi 8 septembrie, mai sunt disponibile puţine bilete.

După 20 de ani de turnee în peste 40 de ţări, timp în care au fost aplaudată de peste 14 milioane de spectatori, "Alegría" trage cortina în decembrie 2013. Spectatorii români au acum ultima şansă de a vedea acest spectacol superb, care a vrăjit inimile fanilor din întreaga lume cu momentele sale acrobatice eterice, costumele elegante şi muzica fascinantă.

Biletele pentru toate spectacolele pot fi cumpărate online, de pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim - magazinele Orange, Germanos, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti. Preţurile biletelor pentru adulţi variază de la 110 lei la 500 de lei. Copii beneficiază de reduceri, iat biletele pot fi achiziţionate şi în rate. Detalii pot fi gãsite pe www.eventim.ro.

"Alegría" (cuvânt spaniol care înseamnă optimism, bucurie, veselie) dispune de o distribuţie internaţională, ce include 55 de artişti şi muzicieni din 15 ţări, şi este un show spectaculos de acrobaţie. Durează aproape două ore jumătate şi include momente uluitoare, care vor uimi publicul de toate vârstele. Fanii vor avea ocazia să urmărească cu respiraţia tăiată acrobaţii dramatice, în care sunt puse la încercare talentul şi echilibrul unor artişti de renume mondial, precum numărul "Barele Aeriene", un moment foarte intens, plin de vitalitate, unde acrobaţi îndrăzneţi trebuie să se balanseze la mai mult de 16 metri deasupra scenei.

În ritmicul şi periculosul "Dans al Cuţitelor de Foc", artişti jonglează cu cuţite în flăcări pe lângă corp, în timp ce Power-Track"

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 39 minute
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 2 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 4 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 2 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

AEP reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale: competitorii trebuie să respecte prevederile legale şi să nu continue propaganda electorală

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, iar competitorii electorali trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda el

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

ANM: Vânt de peste 140 km/h, viscol puternic şi vizibilitate zero în zona de munte de peste 1800 m

Mediafax acum 26 minute
Meteorologii au emis o avertizare Cod roşu, valabilă vineri, până la ora 21.00, în zona de munte de peste 1800 de metri din judeţele Braşov, Argeş, Prahova, Dâmboviţa şi Sibiu. Se vor semnala intensificări puternice şi susţinute ale vântului care vo

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°