Războiul pare iminent. Este de presupus că americanii au informaţii solide, conform cărora regimul Bashar al-Assad a folosit gaze toxice împotriva propriei populaţii. Dar chiar dacă nu este aşa, Casa Albă este pregătită să intre în luptă. Utilizând poate chiar modelul Irak unde, până la urmă, s-a dovedit că nu au existat instalaţiile nucleare care inflamaseră întreg Occidentul. Dar ce va face România? Decizia Bucureştiului e complicată sau este simplă? Şi pe mâna cui e decizia? A preşedintelui? A prim-ministrului? A Parlamentului? Sau, Doamne feresşte, a serviciilor?

Preşedintele Traian Băsescu ezită în mod suspect. Şi asta în ciuda nenumăratelor istorii care îl leaga de "marele licurici". Ezită pentru că este prieten cu preşedintele incriminat. Cu Bashar al-Assad. Are cu acesta înţelegeri mai vechi. Şi netrasparente. Probabil că de aceea răspunsul său la întrebarea unor jurnalişti este că aşteaptă decizia aliaţilor. Până la urmă, decizia Statelor Unite. Dar ce va face Băsescu când azi, mâine, poimâine decizia va fi fost luată? Are el motivaţia de a angaja, în mod automat, România într-un nou război? Relaţia cu Bashar al-Assad sugerează că nu. A doua întrebare esenţială: are Traian Băsescu, în calitate de preşedinte al României, puterea de a decide intrarea noastră într-un nou război? Categoric nu. O asemenea opţiune nu este, conform Constituţiei, apanajul preşedintelui. Chiar dacă suntem membrii NATO. Şi asta fiindcă, pentru moment cel puţin, nu NATO decide. Iar statele NATO nu au fost atacte.

Dar prim-ministrul împreună cu ministrul de Externe? Pot ei decide singuri intrarea României în război? Şi în acest caz ar fi încălcate prevederile Constituţiei. Chiar dacă avem un parteneriat special şi consolidat cu Statele Unite. Chiar dacă suntem membrii NATO. Chiar dacă războiul preconizat este just.

Dar atunci cine? Cine poate decide cu adevărat o mă