de Dumitru CHISELIŢĂ
dumitruchiselita@tribuna.ro
28 august 2013 22:21
0 vizualizari
A-A+ Da, noi suntem. Noi, românii. Încep tot mai puţin să cred în povestea aceea romantică învăţată la ora de istorie, cu daci şi romani, Decebal cel harnic (harnic?) şi Traian cel drept, ce pentru vatra lor amarnic au dat cu-atâţia duşmani piept. Dacii erau un popor barbar. Bun. Nu era singurul popor barbar. Dar erau viteji şi drepţi şi beţivi şi cam prădători. Ce am moştenit de la ei? Beţia? Nici aia nu cred, ei se îmbătau cu vin de calitate, nu cu rahaturi la pet. Vitejia? Nu cred, din nou. Nu suntem capabili de a ne asuma o părere personală sau o acţiune, pe motivul că „Da' cine, io?”. Dacii au avut tupeul de a ţine piept unui duşman mult mai numeros şi mai bine organizat. Dacă Decebal ar fi avut mentalitatea unui lider de acum, ar fi rostit discursuri despre cât de avantajoasă ar fi integrarea în structurile imperialo-latine, i-ar fi lăsat pe romani să exploateze tot ce dădea tărâmul Daciei, pe motivul că s-ar crea noi locuri de muncă în minerit, iar dacă cineva din tarabostes ar fi cârâit ceva împotrivă, ar fi urlat, de la tribuna muntelui sfânt Kogaion, că „Tot Imperiul Roman e cu ochii pe noi, iar Cezar a declarat că...”.
Nu putem fi nici urmaşii romanilor. Pentru că ei aveau o organizare administrativă perfectă, care, chiar de era coruptă, funcţiona. Romanii au făcut drumuri. În timp mult mai scurt şi cu cheltuieli mult mai mici per kilometru decât urmaşii lor din Mileniul 3. Aveau străzi pavate care şi acum mai sunt pavate (nu ca la noi, cu termen de garanţie cât al unui fier de călcat noname). Erau disciplinaţi, ordonaţi, curaţi. A, da erau disciplinaţi. Noi? Noi suntem experţi în dezordine. Să ferească Dumnezeu de o coadă la ceva, o ofertă, o promoţie, nişte ajutoare moca. Populaţia unui oraş atacat prin surprindere de bombardiere e exemplu de co
