Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani negri albiţi la Fisc

Publicat in Puterea, miercuri 28 august 2013 ·

Guvernul dovedeşte mult tupeu când impune noi biruri pentru a scoate şi ultimul bănuţ din buzunarele amărâţilor care fac coadă la taxe şi impozite, dar e foarte timid când vine vorba să-i deranjeze un pic pe evazionişti. Tot tam-tamul făcut de miniştrii de resort ai Cabinetelor Ponta 1 şi 2 pe tema reducerii evaziunii fiscale (să ne amintim doar de impozitarea piscinelor!) n-a fost decât zgomot de fundal. Fiscul nu reuşeşte să strângă nici cât a adunat pe vremea lui Boc la puşculiţa statului. În schimb, se restructurează de mama focului, mai precis îşi reaşază oamenii momentului din interior în funcţiile-cheie nou-create.

Din când în când, apare câte un proiect de act normativ menit să creeze ceva vânzoleală mediatică şi puţină emoţie în rândul contribuabililor storşi de ultimele resurse după cinci ani de criză. E şi cazul declaraţiei de venituri şi patrimoniu, ieşită din sertarele Ministerului de Finanţe după opt luni de dospire şi care se vrea un instrument de verificare încrucişată a celor bănuiţi că fac evaziune. Pe scurt, cei suspectaţi de ANAF că ar deţine bunuri dobândite pe căi mai puţin licite vor trebui să-şi declare toate posesiile potenţial aducătoare de venituri, la cererea organului fiscal.

Statul se arată extrem de răbdător cu evazioniştii în devenire, lăsându-le acestora la dispoziţie între 15 şi 60 de zile pentru a-şi completa declaraţia de patrimoniu. Iar dacă nu şi-o depun la termen, nu păţesc nimic. Ei riscă cel mult o amendă, ceea ce e egal cu zero. Iar dacă se dovedeşte că au venituri imposibil de justificat, acestea le vor fi impozitate cu 16%. Ieftin şi elegant. Concret, vorbim doar de o formă de albire a banilor negri şi de intrare în legalitate a averilor dobândite pe căi necurate.

Guvernul dovedeşte mult tupeu când impune noi biruri pentru a scoate şi ultimul bănuţ din buzunarele amărâţilor care fac coadă la taxe şi impo

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski le cere statelor europene din NATO să ajute militar Ucraina cu 0,25% din PIB

Adevarul acum 52 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi, la summitul NATO ce se desfăşoară la Haga, ca statele europene membre ale acestei organizaţii să finanţeze ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia cu cel puţin 0,25% din PIB-ul l

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 4 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

Patronul clubului „Expirat”, mesaj din arest. „Sunt bolnav sau sunt infractor?”

HotNews acum 2 ore
Andrei Șoșa, patronul clubului „Expirat” din București, a transmis un mesaj din spatele gratiilor, unde se află în arest preventiv sub acuzația de trafic de droguri. El susține că a ajuns în această situație pentru că a achiziționat „somnifere de pe

O adolescentă s-a spânzurat în județul Iași. Mama fetei spune că era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională

Adevarul acum 2 ore
O adolescentă dintr-o comună din Iaşi s-a spânzurat, marţi seară, mama acesteia susţinând că fata era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională.

Rapid, învinsă de Vardar Skopje, în al doilea meci amical din Slovenia

News.ro acum 54 minute
Formaţia Rapid a fost învinsă, marţi, scor 1-0, de echipa Vardar Skopje, în al doilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Slovenia. Echipa de start a Rapidului a fost următoarea: Stolz – Manea, Paşcanu, Bădescu, Braun – Gojkovic, Keita

Marius Tucă Show începe miercuri, 25 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 35 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 4 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Video Incendiu la o groapă de gunoi din Aninoasa. Fumul a ajuns până în Târgoviște

Adevarul acum 35 minute
Un incendiu a izbucnit marți, 24 iunie, la groapa de gunoi de la Aninoasa, judeţul Dâmboviţa și s-a extins pe un hectar. Fumul a ajuns până în municipiul Târgovişte, la câţiva kilometri de comuna Aninoasa.

Wimbledon: Miriam Bulgaru a fost eliminată în primul tur al calificărilor

News.ro acum o ora
Jucătoarea română Miriam Bulgaru a fost învinsă marţi, în primul tur al calificărilor de la Wimbledon, părăsind turneul londonez. Miriam Bulgaru (26 de ani, locul 204 WTA) a pierdut în primul tur al tabloului secundar de la Wimbledon, fiind învinsă

Donald Trump pune din nou la îndoială clauza de apărare colectivă a NATO: „Există numeroase definiții ale Articolului 5”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat marți că există „numeroase definiții” pentru clauza de apărare colectivă din Tratatul NATO, comentarii care riscă să provoace o nouă alarmă în rândul aliaților care se reunesc la Haga, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/36°
mie.

17°/35°
joi

23°/37°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/30°
Constanta
acum

24°
mar.

18°/34°
mie.

16°/32°
joi

23°/31°
vin.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/30°
mie.

15°/34°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

21°/38°
vin.

20°/34°