Se apropie luna septembrie, lună în care începe un nou an școlar.
Acest moment înseamnă emoția unui nou început pentru bobocei și emoția revederii pentru ceilalți elevi.
Pentru elevii Școlii Gimnaziale ”Ștefan cel Mare” Focșani, începutul anului școlar 2013-2014 va avea o semnificație deosebită: întoarcerea acasă în localul reabilitat la 33 de ani de la construire.
Ne vom întoarce în ”casă nouă” și vom avea condiții de învățat excelente.
Lucrările de reabilitare a clădirii și a sălii multimedia sunt gata, iar acum se lucrează la amenajarea curții și a terenului de sport.
În septembrie 2012 am trăit emoția începerii anului școlar în localul provizoriu, dar cu efort și cu răbdare din partea tuturor am avut un parcurs școlar foarte bun, rezultatele absolvenților noștri fiind demne de toată lauda. Astfel în ierarhia județeană de admitere în primele 31 locuri, 15 aparțin Școlii ”Ștefan cel Mare”, iar dintre aceștia 5 au media de admitere 10. Ca urmare din 116 absolvenți, 43 au fost admiși la Colegiul Național ”Unirea”, 25 la Colegiul Național ”Al. I. Cuza”, 16 la Colegiul Economic ”Mihail Kogălniceanu”, 8 la Liceul Pedagogic ”Spiru Haret”, 16 la colegiile tehnice, 7 la licee vocaționale iar o elevă, având media 10, a optat pentru Colegiul Național de Informatică ”Tudor Vianu” din București.
Acum ne vom bucura de o școală frumoasă, confortabilă, cu dotări deosebite în care vor învăța elevi inteligenți, disciplinați, harnici, alături de dascăli devotați.
Mulțumiri deosebite adresăm domnului primar Decebal Bacinschi, care a fost sufletul acestui proiect, doamnei Cristina Costin, care trebuia să găsescă soluția cea mai potrivită financiar pentru fiecare situație și Consiliului Local care ne-a sprijinit mult, atât în procesul de reabilitare, cât și în cel de funcționare în localul provizoriu și în asigurarea transportului către acesta.
M