Autostrăzile construite în România la şes sunt de trei ori mai scumpe decât în Bulgaria, iar diferenţa între costurile minime şi maxime pentru aceeaşi formă de relief este mai mare decât în Polonia şi Bulgaria, potrivit Consiliului Concurenţei, care transmite autorităţilor să evite actele adiţionale.
„În cadrul analizei s-a constatat o variaţie semnificativă a preţurilor medii pe kilometru de autostradă. Spre exemplu, la zonă de şes, în România preţurile au variat în intervalul 2,68 milioane de euro (tronsonul Feteşti- Cernavodă) şi 11,61 milioane de euro (varianta de ocolire Piteşti), în Bulgaria între 2 milioane de euro (tronsonul Tracia - Nova Zagora – Yambol) şi 2,8 milioane de euro (Hemus - Sofia şi Yana), iar în Polonia în intervalul 4,6 milioane de euro (Zgorzelec – Krzyżowa) - 12,4 milioane de euro (Zgorzelec – Krzyżowa)“, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei, care prezintă concluziile unei anchete sectoriale privind piaţa lucrărilor de construcţii de drumuri şi autostrăzi din România.
În ţara noastră, variaţia preţului mediu pentru un kilometru de autostradă construit în aceeaşi formă de relief este de 45,8%, mai mare faţă de cazul Poloniei (36,4%) şi Bulgariei (14,2%), potrivit sursei citate.
În urma prelucrării datelor şi informaţiilor puse la dispoziţie de CNADNR, analiza arată că în România preţul mediu al unui km de autostradă construit în zonă de şes este de 23,3 milioane de lei/km, iar cel al unui kilometru de autostradă construit în zonă de deal este de 20,8 milioane de lei/km, ambele peste nivelul standardelor de cost. Comparativ cu Bulgaria, preţul mediu/km de autostradă construit în zonă de şes este de aproape trei ori mai mare, potrivit sursei citate.
Şmecheria cu actele adiţionale
În urma anchetei sectoriale privind piaţa lucrărilor de construcţii de drumuri şi autostrăzi, Consiliul Conc