De multe ori am vrut să mă las de meseria asta, spre bucuria multora dintre postacii sub anonimat. Fie din cauza ameninţărilor, fie din cauza comentariilor, fie din cauza lipsei de apreciere din partea unora sau altora. De fiecare dată, am fost întors din drum de familie, de colegi sau de oameni care apreciază ceea ce scriu.
Deunăzi, am ajuns prin Târgovişte, reşedinţa judeţului Dâmboviţa, unde am descoperit o presă activă, acidă şi ostilă, cum nu mi-a mai fost dat să întâlnesc de multă vreme. În primul rând, am rămas uimit când am auzit de penuria de „organe” de presă care activează la nivelul judeţului: două televiziuni şi mai multe publicaţii şi site-uri, împărţite în două tabere. În al doilea rând, am văzut o încrâncenare între colegi de breaslă cum nu cred că mai există în alte zone. Vorbesc nu numai de devotamentul de care dădeau dovadă pentru obţinerea informaţiei care îi interesa, dar şi „lupta” pe care o duceau cu ceilalţi colegi, care reprezentau tabăra adversă. Roşii sau portocalii, aceşti ziarişti se vedeau la adevărata lor valoare şi drept puterea pe care presa trebuie să o reprezinte. Nu se desconsiderau, nu se umileau în faţa vreunui oficial sau politruc şi nu se mulţumeau cu răspunsurile în răspăr pe care le primeau.
Cred că abia acum, de la terminarea Facultăţii de jurnalism şi până acum, după peste patru ani de presă, am văzut ceea ce înseamnă să fii ziarist: colţos, pregătit şi care nu-şi schimbă părerea după o declaraţie sau alta.
Părerile acelor oameni contau, ideile lor erau susţinute liber şi ei credeau în ceea ce făceau şi spuneau, chiar dacă era vorba de fotbal.
De multe ori am vrut să mă las de meseria asta, spre bucuria multora dintre postacii sub anonimat. Fie din cauza ameninţărilor, fie din cauza comentariilor, fie din cauza lipsei de apreciere din partea unora sau altora. De fiecare da
