Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din ciclul „a început de ieri să cadă încă un traficant pe stradă”… Traficant de tezaur dacic trimis în judecată

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, miercuri 28 august 2013 ·

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia l-au trimis în judecată pe Adrian Stoicoi, poreclit Adi Bocşeru, acuzat de efectuarea de detecţii şi săpături neautori­zate în situri arheologice, furt calificat de bunuri culturale, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri şi spălare de bani. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Hunedoara, Stoicoi fiind judecat în stare de arest preventiv.

Prejudiciu de peste 2,5 milioane euro

Prin rechizitoriul din 26 august 2013, „s-a reţinut în sarcina inculpatului că în perioada 1998 - 2013, a aderat la o asociaţie infracţională având ca scop comi­terea de infracţiuni la regimul de protecţie a Patrimoniului Cultural Naţional, în urma cărora a valorificat ilegal pe piaţa neagră a antichităţilor şi spălat mai multe tezaure monetare (stateri Lysimach, Koson şi denari romani), brăţări spiralice din aur şi alte artefacte sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO, care au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional, cauzând un prejudiciu de 2.548.300 euro”.

În cursul urmăririi penale au fost recuperate 37 de monede antice (25 denari romani şi 12 tetradrahme dacice) în valoare de 6.323 euro; 149 monede Koson (142 recuperate în România, 2 din Dublin, Irlanda, iar 5 din Munchen, Germania) în va-loa­re de 2.750 euro; 3 monede Lysimach, din aur, în valoare de 2.850 euro; un depozit de 22 unelte dacice în valoare de 13.050 euro.

Potrivit procurori­lor, au rămas nerecuperate: 1 brăţară (450.000 euro) oferită spre vânzare la casa Christie’s, New York, aflată în urmărire internaţională, 800 monede Lysimach, din aur (600.000 euro), 27 monede Lysimach, din aur (20.250 euro); 1.051 monede Koson din aur (578.050 euro) - din care 145 piese sunt indisponibilizate de autorităţile britanice la British Museum, Londra -, şi 2 brăţări spiralice din aur (2 x 450.000

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 6 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 5 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 7 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 4 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 7 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 6 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 2 ore
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°