România trebuie sa aleagă un model de stat care să asigure creşterea economică sustenabilă în condiţii de restricţii bugetare.
Pentru a realiza acest deziderat, modelul urmat ar trebui sa fie de Stat Participativ care sa se comporte ca un investitor strategic, cu politica industriala si sectoare prioritare, cu guvernanta la nivel de stat, cu “investitii” in recastigarea increderii si cu politici economice ( fiscale, monetare si de credit) anti-ciclice.
Maniera constructiva propusa reuseste sa ofere Romaniei atingerea ritmului de crestere de 4%, pentru un numar semnificativ de ani.
Incercarile unor vectori de opinie de a sugera ca Romania ar trebui sa se multumeasca cu actuala stagnare economica nu incearca decat sa coboare anticiparile pentru a justifica nerealizarile.
Maniera propusa se concentreaza pe “partea de oferta” departandu-se de viziunea lui Keynes ce vizeaza “partea de cerere” si de cea neo-liberala ce vizeaza statul minimal.
“Partea de oferta” include concepte introduse anterior referitoare la reindustrializarea pe baze privata a Romaniei, polii de crestere si Triumviratul Investitional format din stat, investitori privati locali si investitori privati straini.
Statul Participativ nu este un stat minimal si nici unul asistential ci unul care are o abordare strategica in ce priveste investitiile. Statul Participativ creeaza bazele pentru incluziune sociala.
Generarea cresterii economice in conditii de potential ne-monetizat si restrictii bugetare isi trage resortul si din teoria de crestere Schumpeteriana, idei exprimate si in opinia “Zăpada şi creşterea Schumpeteriană a economiei”
Nu dimensiunea statului este ceea ce conteaza ci strategia urmarita si implementata depinzand, dincolo de politicile universale de stimulare a cresterii, si de stadiul de dezvoltare si de distanta fata de frontiera tehnologica. @N_
