Pe lângă ultimul, cel cu diverse, petiţii, întrebări şi răspunsuri, şedinţa ordinară de astăzi a Consiliului Local al municipiului Vulcan mai are, la ordinea de zi, alte zece proiecte de hotărâre.
Dacă unele dintre
ele nu vor necesita discuţii îndelungi şi obositoare, pentru a fi aprobate, există cel puţin două care le-au reţinut deja atenţia consilierilor locali care au intrat în posesia dosarului de şedinţă şi care au avut curiozitatea să-l răsfoiască.
Unul ar fi acela al
sumei necesare pentru derularea programului „Totul pentru şcoală, totul pentru copii”, în vederea susţinerii învăţământului din municipiul Vulcan. Nu este vorba atât de suma solicitată, cât mai ales de amănuntele legate de programul în cauză. Al doilea proiect de hotărâre apărut surprinzător pe ordinea de zi este cel privind angajarea unui avocat, pentru a reprezenta Primăria municipiului Vulcan în dosarul nr.3579/97/2013.
Pentru cei care
nu sunt la curent cu subiectul, este vorba despre procesul pe care un fost gardian public l-a intentat primăriei vulcănene şi care, din câte se pare, se lungeşte mult mai mult decât s-ar fi aşteptat edilii vulcăneni. Semnul de mirare mai este pus şi pentru că se solicită acest lucru, din moment ce Primăria municipiului Vulcan are mai mulţi jurişti, bine pregătiţi profesional, care ar putea apăra foarte bine interesele primăriei. Dar, din câte mi-a fost dat să aud, chiar cineva din interior s-ar fi exprimat cum că procesul merge mai greu decât ne-am aşteptat!
Pe lângă ultimul, cel cu diverse, petiţii, întrebări şi răspunsuri, şedinţa ordinară de astăzi a Consiliului Local al municipiului Vulcan mai are, la ordinea de zi, alte zece proiecte de hotărâre.
Dacă unele dintre
ele nu vor necesita discuţii îndelungi şi obositoare, pentru a fi aprobate, există cel puţin do