Poliţiştii din cadrul IPJ Argeş, Serviciul Ordine Publică şi Poliţia Municipiului Piteşti, au efectuat, miercuri dimineaţă, percheziţii la locuinţele unor persoane suspecte de furturi. Una dintre adresele la care oamenii legii au descins este din comuna Leleasca, sat Toneşti.
Cele 12 percheziţii domiciliare au fost desfăşurate de poliţişti, pe raza judeţului Argeş, iar una în comuna olteană Leleasca, sat Toneşti.
„Sunt vizate 13 persoane suspectate de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat. Una dintre acestea este din judeţul Olt”, a declarat comisarul şef Dănuţ Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.
Potrivit poliţiştilor, suspecţii, din luna iunie a anului 2013 şi până în prezent, ar fi sustras produse petroliere (ulei electroizolant) din transformatoarele electrice aparţinând unei societăţi de distribuţie, cabluri telefonice, precum şi bunuri din locuinţe de pe raza comunelor argeşene Poiana Lacului şi Vedea, şi a localităţilor limitrofe.
Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la aproximativ 150.000 lei.