Cea de-a şasea ediţie a festivalului Filmul de Piatra se va desfăşura de vineri până duminică, la Piatra Neamţ şi la Piatra Fântânele (judeţul Bistriţa-Năsăud), informează un comunicat al organizatorilor remis MEDIAFAX.
Filmul de Piatra îşi propune în acest an să transmită un mesaj puternic: un eveniment cultural de anvergură poate fi organizat în întregime de voluntari, cu sprijinul comunităţii, delimitându-se de politicile culturale adesea restrictive ale statului.
Filmul de Piatra are loc la sfârşitul acestei săptămâni, într-o ediţie duplex: la Piatra Neamţ, pe 30 şi 31 august, şi la Piatra Fântânele (judeţul Bistriţa-Năsăud), pe 1 septembrie, în cadrul celei mai cunoscute tabere de voluntariat din România: Tăşuleasa Social. Programul festivalului de la Tăşuleasa Social include, pe lângă proiecţii, concerte şi expoziţii şi programe educative de voluntariat.
Printre voluntarii acestei ediţii a festivalului se numără şi principele Nicolae al României. "Pentru mine, a fost o deosebită plăcere de-a lungul anilor să fiu voluntar în cadrul Tăşuleasa Social. Acum mă alătur din nou tinerilor din România în cadrul unui alt program de voluntariat, de data aceasta în Piatra Neamţ. Ceea ce fac Andrei Dăscălescu şi echipa de voluntari pe parcursul weekendului este extraordinar. Am fost impresionat să aflu că acest eveniment este organizat în condiţiile în care aproape că nu a existat finanţare. Festivalul devine astfel un excelent exemplu a ceea ce poate fi făcut dacă voluntarii şi comunităţile lucrează împreună pentru a-şi atinge scopul şi a reanima un oraş. Sunt încântat să fac parte din toate acestea şi să mă număr printre voluntarii care aşteaptă acest weekend cu foarte mult entuziasm", a declarat principele Nicolae al României.
Printre personalităţile care s-au alăturat festivalului Filmul de Piatra se numără şi regizorul de teatru Alex