China va lansa până la sfârşitul acestui an prima sa sondă spaţială destinată aselenizării, a indicat miercuri agenţia de presă oficială Xinhua, preluată de AFP.
Fazele de dezvoltare şi construcţie pentru misiunea Chang'e-3, fără echipaj uman, s-au terminat, iar misiunea 'a intrat oficial în faza de lansare', a anunţat administraţia de stat pentru ştiinţă, tehnologie şi industrie, conform Xinhua.
Sonda va fi lansată 'până la sfârşitul anului' de la centrul spaţial Xichang, a precizat agenţia de presă. Este vorba despre prima sondă chineză care va aseleniza, utilizând o tehnică încă necunoscută pentru încetinirea vitezei.
În mitologia chineză, Chang'e este numele unei femei care locuieşte pe Lună, într-un palat de jad, precizează agenţia de presă franceză. Acelaşi nume a fost dat altor două sonde spaţiale chineze de observare a Lunii, lansate în 2007 şi 2010.
Programul spaţial chinez este gestionat de Armata de Eliberare a Poporului.
În paralel cu un program de zbor cu echipaj uman, China a întreprins un program de explorare a Lunii şi speră să devină a treia ţară care să trimită oameni pe satelitul natural al Pământului. Niciun om n-a mai păşit pe solul lunar din 1972.
Cucerirea spaţiului este considerată în China drept un simbol al noii puteri a ţării şi al ambiţiilor Partidului Comunist aflat la putere, notează AFP.
China a încheiat cu succes, în iunie, cea mai lungă misiune a sa cu echipaj uman în spaţiu, Shenzou X, calificată de Beijing drept o victorie importantă pe drumul către o staţie spaţială permanentă chineză, previzionată până în anul 2020.
Sursa: Agerpres