Opresc la ultima benzinarie inainte de intrarea in Macedonia. Ca la mai toate afacerile de familie prin care am trecut in Corfu, si aici ne iese in cale un copilandru dornic sa-si ajute parintii.
Pustiul dolofan pune repede mana pe pompa si, intr-o engleza impecabila, ma intreaba cata motorina sa-mi indese in rezervor. Ii spun, dupa care il intreb de ce face asta. “E o afacere de familie, imi ajut parintii, mama e la casa, tata dupa marfa”. O explicatie cat o religie de viata. In Grecia, copiii intra de mici in spiritul business-ului de casa.
Nimeni nu-i intreaba ce cauta acolo, minori si fara acte. Nimeni nu le da amenzi parintilor pentru “explotarea minorilor”, asa cum fac inspectorii-asasini din Romania. Nu inseamna ca legea permite muncirea celor mici. Poate e doar o acceptare tacita din partea functionarimii elene, dar clar e ca asa functioneaza societatea.
Toti juniorii pe care i-am vazut la munca de familie n-aveau fete sifonate pentru ca nu i-au lasat stapanii casei la joaca. Dimpotriva. Pareau ca stiu foarte bine care le e menirea si fisa postului. Secretul e simplu; de mici, intra in spiritul muncii, vad cat de greu trag cei mari pentru a le asigura viitorul, invata respectul pentru afacerea de familie.
Acesta e circuitul care mentine vii afaceri mici, transmise din generatie in generatie. Junii preiau stilul, stiinta, efortul si respectul munca. Iar statul nu perturba acest mecanism viu, e interesat doar sa lase firmele sa poata plati impozite. Poate va invata si Romania ceva din toata povestea asta…
In Macedonia, te simti ca-n Romania de acum 10-15 ani. Tara s-a desprins pasnic din fosta Iugoslavie, dar a platit pretul razboiului printr-o tranzitie lunga si obositoare catre capitalismul de tip european. Am vazut insa sate si case care arata chiar mai bine decat in Romania. Nu in sensul opulentei de la noi, ci al curateniei si
