Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PLAY-OFF, RETUR. Pandurii, Petrolul și Astra au șanse minime de calificare în grupele din Liga Europa

Publicat in Puterea, miercuri 28 august 2013 ·

Iluziile microbiștilor români, în urmă cu o săptămână, de a avea toate cele trei echipe în grupele Ligii Europa, s-au spulberat după rezultatele din tur, iar Pandurii, Petrolul şi Astra joacă mâine seară a doua man;ă, fără mai spera la ceva notabil. Poate doar elevii lui Cristi Pustai, care au cedat doar cu 1-0 la Cluj, cu Braga, să mai tragă nădejde că pot întoarce soarta calificării.

ASTRA – MACCABI, ORA 19.00, DIGISPORT 1

În doar câteva zile, atmosfera din lotul giurgiuvenilor a luat foc. Eşecul cu Maccabi Haifa din tur (0-2), mai clar decât o arată scorul, urmat de înfrângerea pe teren propriu din campionat cu Petrolul (1-2) au inflamat spiritele peste măsură . Patronul Ioan Niculae a pus, din nou, pentru a nu ştiu câta oară, tunurile pe jucători. Și în special pe golgheterii Budescu şi Tembo. Dacă primul este accidentat şi nu va evolua în partida de diseară cu israelienii, Tembo şi-a luat tălpăşița din România, scandalizat de acuzele şefului său. Pe lângă cei doi, va lipsi şi Mățel, suspendat. În atare condiții, misiunea antrenorului Daniel Isăilă de a alcătui o formulă cu care să atace calificarea, este una utopică. Tehnicianul este tocmai la acest meci cu sabia deasupra capului, ratarea calificării fiindu-i fatală pe banca tehnică.

Formații probabile:

ASTRA: Lung jr. – Bărboianu, Ben Yousef, Mureşan, Morais – Enache, Takayuki, Cristescu, William – Fatai, Ivanovski

MACCABI: Saranov - Twatha, Keinan, Meshumar, Boccoli - Ezra, Rayo, Cocalic, Turgeman - Abuhazira, Katan

PETROLUL – SWANSEA, ORA 20.30, PRO TV

“Nebunul” Cosmin Contra mai speră într-o minune după 1-5 în Țara Galilor. Victoria cu Astra din campionat le-a dat aripi găzarilor, însă misunea lor va fi imposibilă. Swansea a arătat în tur că este o echipă experimentată, cu un atac letal. Michu şi Wilfried Bony au făcut ce au vrut cu lupii în prima manşă, iar acum

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 11 minute
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 10 minute
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Real Madrid câştigă Liga Campionilor pentru a 15-a oară, după ce a învins Borussia Dortmund

Mediafax acum 58 minute
Câţiva fani madrileni au întrerupt partida pătrunzând pe teren în debutul jocului. Borussia Dortmund a dominat prima repriză a finalei. Primul şut pe poartă i-a aparţinut lui Valverde, însă a trecut mult peste poarta germanilor care au replicat pest

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum o ora
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 13 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 9 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care pierde bani

Cancan acum 10 ore
Horoscop 2 iunie 2024. Sunt vești importante pentru toți nativii, în această zi. Iată ce spus astrele! Intri într-o perioadă mai confuză, cu multe reveniri asupra planurilor deja stabilite și modificări, inclusiv în cercul de prieteni, care oricum

După un meci epic de patru ore şi jumătate, încheiat după ora 03.00, Novak Djokovici s-a calificat în optimi la Roland Garros

News.ro acum 11 minute
Condus cu 2-1 la seturi, la ora 01.30 într-un meci care a început după ora 22.30, sâmbătă, pe terenul central, Novak Djokovici, locul 1 ATP, a reuşit în cele din urmă să se impună în faţa italianului Lorenzo Musetti (locul 30 mondial), scor 7-5, 6-7

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 34 minute
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 13 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

19°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°