Teroarea este combustibilul lasitatii. (O lasitate care beneficiaza, totusi, de certe circumstante atenuante, caci nu poti pretinde tuturor sa fie eroi.)
Astfel se explica de ce in Ungaria, de pilda, nici un partid politic nu are curajul sa nege teza "nedreptatii Trianonului" ori pe aceea a "discriminarii si oprimarii minoritatilor maghiare" ori pe aceea a "dreptului la autonomie culturala in forma autonomiei teritoriale pe criteriul etnic" ori pe aceea a "competentelor extra-teritoriale ale guvernului Ungariei in problemele maghiarimii" etc. Cel ce ar formula cea mai mica rezerva in privinta unor atari teze - altminteri profund destabilizatoare nu numai pentru echilibrul socio-politic al tarilor vizate dar si pentru cel psiho-politic intern al Ungariei insesi - ar fi decretat imediat ca tradator, echivalat, deci, cu strainul, inamic prin definitie, si in consecinta, condamnat si executat.
Pe acest fond intelegem mai bine de ce presedintele Partidului Socialist Maghiar, in loc sa critice declaratiile extremiste provocatoare facute de liderii Jobbik pe teritoriul Romaniei, a preferat sa acuze de extremism reactia Presedintelui roman si numai indirect, prin intermediul acestei acuzatii, sa reproseze inadecvarea politicii partidelor maghiare dreapta care l-ar fi favorizat. Ca si cand numai nationalismul dreptei maghiare ar fi rau iar aceasta numai intrucat da apa la moara "nationalismului (eventual extremist) romanesc". Socialistii maghiari nu au spus nici un cuvant, insa, despre caracterul inacceptabil, retrograd si antieuropean al ideii "autonomiei culturale pe criteriul etnic", acceptandu-o si sustinandu-o astfel, cel putin prin tacere. Cum si-ar putea-o permite!? Acesta este un subiect tabu in dezbaterea interna din Ungaria; chiar daca perpetuarea lui este susceptibila sa submineze integrarea Ungariei in UE si sa o marginalizeze in cadrul comunitatii
