Scris de Corina Hutan - ARAD. Sărbătoarea Vinului în Podgoria Miniş – Măderat, aflată la cea de-a V – a ediție, se va desfășura în perioada 1 – 22 septembrie.
Evenimentul va avea loc la Ghioroc (1 septembrie), Covăsânț (8 septembrie), Șiria (15 septembrie), Pâncota (20 septembrie) și Păuliș (22 septembrie). Organizatorii le promit celor care aleg să meargă la această sărbătoare că nu se vor plicitisi. Vor avea parte de muzică bună, degustări de vinuri și vizite la obiectivele turistice din fiecare zonă. ”La fel ca în fiecare an, și de această dată, prin Sărbătoarea Vinului se dorește atragerea unui număr cât mai mare de turiști în zonă, atât prin spectacolele organizate cât și prin vizitarea obiectivelor turistice” – spun organizatorii.
Programul Sărbătorii VinuluiGhioroc, 1 septembrie 2012, ora 17.00 – Stadion
Orchestra “General Music” – condusă de Florin Ionaş Generalul alături de soliştii: Claudia Ionaş, Diana Selagea şi Ionuţ Langa
Covăsânţ , 8 septembrie, ora 17.00 -Tabăra Ortodoxă
Orchestra “Rapsozii Zărandului” condusă de Petrică Paşca alături de soliştii Cornelia Căprariu Roman, Malvina Nagy, Ionuţ Langa şi Adrian Stanca
Şiria, 15 septembrie 2012, ora 16.00 -Parcul Central
Orchestra “Rapsodia”-condusa de Vasile Rus-solisti Dana Han,Radu Vand. Umoristul Radu Mos. Invitata speciala: IRINA LOGHIN
Pâncota, 20 septembrie, ora 17.00 – Parcul Central
Orchestra “Rapsozii Zărandului” condusă de Petrică Paşca alături de soliştii Cornelia Căprariu Roman, Malvina Nagy, Ionuţ Langa şi Adrian Stanca. Prezintă Radu MoşPăuliş, 22 septembrie, ora 15.00 – Parcul Central
Orchestra “Rapsozii Zărandului” condusă de Petrică Paşca alături de soliştii Cornelia Căprariu Roman, Malvina Nagy, Ionuţ Langa şi Ciprian Roman
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad și primări