Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Șantajistul Bucloiu, de la Săulești, trimis în judecată pentru trafic de influență

Publicat in Gorj Domino, joi 29 august 2013 ·

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Bucloiu Ion, din Săulești, în prezent arestat în altă cauză, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată şi pedepsită cu închisoarea de la 2 la 10 ani.

De numele lui Ion Bucloiu (specializat în șantaj și intimidări, dar mai ales în promisiuni deșarte – n.red.) a auzit multă lume, printre care pădurari, polițiști, asta până când șantajistul a ajuns după gratii. În luna februarie, în urma unui flagrant (mai mulți pădurari au sesizat poliția legat de acțiunile lui Bucloiu – n.red.), acesta a fost arestat preventiv pentru șantaj. De această dată, Ion Bucloiu a fost trimis în judecată de procurorii gorjeni pentru o altă infracțiune: trafic de influență. „Prin actul de sesizare al instanţei de judecată s-a reţinut că inculpatul Bucloiu Ion, în perioada 2011-2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins şi primit bani şi bunuri alimentare în valoare totală de 1.500 lei, a acceptat promisiunea sumei de 560 lei de la martora S.V. lăsând-o să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din cadrul Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti în vederea soluţionării favorabile a unui dosar aflat pe rolul acestei instanţe, a primit cantitatea de 10 litri de vin şi 5 litri de ţuică de la aceeaşi martoră, precum şi o drujbă (fierăstrău mecanic) marca Britek de la martorul S.I., lăsând să se creadă că are influenţă asupra membrilor Comisiei de expertiză medicală a capacităţii de muncă în vederea pensionării pe caz de boală a martorului S.I. şi a acceptat promisiunea cantităţii de 50 de litri de vin şi a doi curcani de la martorul M.C., lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra membrilor Comisiei de expertiză medicală a capacităţii de muncă în vederea pensionării pe caz de boală a martorului M.C.”, spun procurorii Parchetului Gorj.

Parchetul de pe lâ

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Multe evenimente în Braşov, azi, în Ziua Culturii Naţionale

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Ziua de azi, 15 ianuarie, când este Ziua Culturii Naţionale, va fi plină de evenimente în judeţul Braşov. Pentru a marca această zi s-au pregătit atât instituţiile de cultură din subordinea Primăriei Braşov, cât şi cele din subordinea Consiliului Ju

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 11 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 7 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 11 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 5 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 11 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-7°
mie.

-7°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°