Preşedintele Traian Băsescu va merge azi şi joi într-o vizită de stat în Slovacia, informează Administraţia Prezidenţială. Şeful statului urmează să se întâlnească cu preşedintele slovac Ivan Gašparovič, dar şi cu preşedintele Parlamentului, Pavol Paška. Sursa: Vlad Stanescu
Astfel, şeful statului se va întâlni azi, la ora 14.00 la Bratislava, la Palatul Prezidenţial cu preşedintele Slovaciei, Ivan Gašparovič, urmând să aibă loc convorbiri tête-à-tête, o ceremonie de decorare şi convorbiri cu participarea celor două delegaţii.
La ora 15.30 este programată o declaraţie de presă comună cu preşedintele Ivan Gašparovič, urmate la 16.45, la Castelul Bratislava, de convorbiri cu preşedintele Parlamentului Republicii Slovace, Pavol Paška. Prima zi a vizitei se va încheia cu un dineu oficial oferit de preşedintele Ivan Gašparovič în onoarea preşedintelui Traian Băsescu, la ora 19.00, la Palatul Prezidenţial.
Joi, preşedintele Băsescu va participa, de la ora 10.15, la ceremonia depunerii de coroane de flori la Cimitirul Militar al Armatei Române, la Zvolen, iar la ora 11.00, la Banská Bystrica, va merge la ceremonia depunerii de coroane de flori la monumentul din cadrul Muzeului Eliberării Slovaciei, la Muzeul Eliberării Naţionale Slovace.
La ora 13.00 preşedintele va participa, împreună cu preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Serghei Narîşkin, la Primăria din Banská Bystrica, la ceremonia de dezvelire a plăcilor comemorative în cinstea armatei române şi ruse, eliberatoarele oraşului, fiind programat şi un dejun oficial oferit de primarul oraşului Banská Bystrica, Peter Gogol.
CITIŢI ŞI: Băsescu: Poziţia României privind Kosovo s-a flexibilizat; o vom corela tot timpul cu Belgradulhttp://www.evz.ro/detalii/stiri/basescu-pozitia-romaniei-privind-kosovo-s-a-flexibilizat-o-vom-corela-tot-timpul-cu-belg-1054568.html
Băsescu: Obligația ambas