Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflictul din Siria ar putea duce la SCUMPIREA CARBURANŢILOR în România

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 28 august 2013 ·

Incertitudinile din Orientul Mijlociu au dus la creşterea cu circa 5% a preţului petrolului în ultimele două zile şi ar putea determina majorări de preţ la carburanţi şi în România, potrivit unui raport al ING Bank România. Sursa: ADI PÎCLIŞAN

"Un alt efect al recentelor incertitudini din Orientul Mijlociu a fost creşterea cu circa 5% a preţului petrolului în ultimele două zile, cu implicaţii posibile asupra preţului benzinei în România. Conform estimărilor noastre, modificările preţului petrolului la nivel global se traduc în proporţie de 50% în preţul benzinei la pompă, iar o ajustare automată faţă de recentele evoluţii ale preţului petrolului ar conduce la creşteri de 2,5% a preţului benzinei (de la circa 6 lei/litru acum până în jurul a 6,15 lei/litru)", se arată în raportul citat de Agerpres.

Moneda locală se depreciază

Cu combustibilii cântărind aproximativ 8% din coşul de consum, o presiune în creştere în piaţa acestor produce ar putea avea un potenţial impact semnificativ asupra inflaţiei.

Analiştii ING susţin că moneda locală s-a depreciat marginal ieri, cel mai probabil din cauza persistenţei sentimentului negativ din pieţele globale.

"Pierderi mai accentuate au înregistrat monedele regionale, iar tendinţa negativă a continuat în debutul şedinţei de azi. În linie cu comentariul nostru de ieri, leul pare mai vulnerabil faţă de îngrijorările în creştere legate de situaţia Siriei decât a fost faţă de tema reducerii stimulului monetar din SUA", mai arată analiştii ING.

Petrolul, la cel mai înalt nivel din ultimii doi ani

Preţul petrolului a atins miercuri dimineaţă cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, în urcare puternică în ultimele zile, din cauza temerilor că situaţia tensionată din Siria s-ar putea extinde şi ar putea perturba livrările de ţiţei din Orientul Mijlociu, potrivit Bloomberg.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul fotbalist român Ionel Ganea, implicat într-un accident rutier. Copilul său de 2 ani a fost transportat la spital

Libertatea acum 4 ore
Fostul fotbalist român Ionel Ganea, în vârstă de 51 de ani, a fost implicat într-un accident rutier, vineri, 9 mai. Incidentul a avut loc între localitatea Hurez, din comuna Beclean, și municipiul Făgăraș, relatează GSP.

Cinci lucruri neașteptate despre noul Papă, Leon al XIV-lea: a fost grădinar, dar și un jucător de tenis „formidabil”

Libertatea acum 8 ore
Când Papa Leon al XIV-lea a pășit pe balconul Bazilicii Sfântul Petru, puțini dintre cei adunați în piață știau detalii despre cardinalul Robert Francis Prevost. Însă, în cele câteva ore de la anunțul Vaticanului privind noul Papă, au început să ias

Oficial de la BEC Cum arată buletinele de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale 2025 (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) aduce la cunoștința publicului faptul că, la data de 9 mai 2025, au fost stabilite machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate în secțiile de votare din țară și din străinătate la al doilea tur de scrutin al ale

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum 9 ore
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Crin Antonescu: „Europa este sub atac. Dinăuntru și din afară”

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a transmis, vineri seară, un mesaj de Ziua Europei, în care a afirmat că aceasta este „un spirit, o civilizaţie, nu un monopol, o lozincă, o caricatură”. Politicianul crede

Doi bărbați, împușcați într-o spălătorie auto din Pantelimon. Poliția a reținut trei suspecți

Adevarul acum 6 ore
Doi bărbați au fost împușcați în incinta unei spălătorii auto din orașul Pantelimon, județul Ilfov. A fost folosită, cel mai probabil, o armă de tip airsoft. Victimele s-au prezentat ulterior la o unitate medicală din oraș, iar personalul a alertat

Medicul care a semnalat morțile suspecte de la Sf. Pantelimon a câștigat procesul cu spitalul. Elena Voicu va primi despăgubiri pentru concedierea sa

HotNews acum 6 ore
Medicul ATI Elena Antoaneta Voicu a câștigat procesul pe care l-a intentat Spitalului Sf. Pantelimon, după concedierea sa. Voicu a semnalat în aprilie 2024 o serie de decese suspecte ale unor pacienți internați în secția de Terapie Intensivă, sesiza

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 11 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

Ministrul Finanțelor: „Piețele evaluează situația politică actuală ca un risc semnificativ”

HotNews acum 6 ore
Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri seară, o îmbunătăţire uşoară a condiţiilor de piaţă, dar şi faptul că „agenţiile de rating şi pieţele evaluează situaţia politică actuală ca un risc semnificativ şi factor negativ”. Mi

Ucraina expulzează doi diplomați ungari. Decizia, după o măsură similară a Budapestei și arestarea a doi agenți ai Ungariei

HotNews acum 4 ore
Ministerul ucrainean de Externe a anunțat vineri expulzarea a doi diplomați ungari, după ce Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a comunicat mai devreme că a descoperit o rețea de spionaj ungară și că a arestat doi presupuși spioni ai Budapeste

Vremea

București
acum

sâm.

9°/13°
dum.

8°/20°
lun.

7°/16°
mar.

9°/16°
Iasi
acum

sâm.

6°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
mar.

5°/14°
Constanta
acum

sâm.

8°/13°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
mar.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

4°/14°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

sâm.

6°/17°
dum.

7°/19°
lun.

5°/17°
mar.

5°/17°