Biblioteca din pod Primul Război Mondial a fost parcurs de Georges Duhamel în postul de chirurg al unei ambulanţe militare. Dezamăgirea şi recesiunea care i-a urmat l-a făcut să se alăture grupului de la Abaţie, fondat de tineri poeţi avizi de libertate şi independenţă. Retrăgându-se într-o clădire pe jumătate abandonată, într-un parc aflat în mijlocul unei păduri virgine la Abaţie (L’Abbaye) în amintirea lui Rabelais, au fondat un fel de falanster literar, descris în cartea: Le désert de Bièvres (Deşertul de la Bièvres). Titlul semnifică intenţia celor patru scriitori de a se retrage din lume ca pustnicii în deşert. Iată cum descrie scriitorul decorul natural ales de ei: „Drumul care, venind de la Jouy, merge de-a lungul malului stâng de la Bièvres, este îngust şi nepăsător. El se insinuează pe lângă umăr de colină, între ziduri şi grădini ale unor burghezi bogaţi. Câteodată, de-a lungul unei ulicioare sau printr-un gard de fier, peste o livadă căscând în adierea vântului, ochiul scapă peste colinele împădurite… Este un peisaj curtenitor, fără măreţie, dar nu fără graţie, propice adăstărilor gânditoare, bucuriilor simple, lucrărilor şi retragerii“. Duhamel era cel mai tânăr din gruparea care avea şi o tipografie proprie. În asceza care era impusă acolo, el căuta un loc propice pentru scris. Moştenise bunuri spirituale ca încrederea în om şi în progres, împreună cu ataşamentul pentru medicină, ca fiu al tatălui său, care a trecut examenele de patologie la vârsta de cincizeci de ani. Participa mai puţin la dezbaterile filosofice din parcul Abaţiei, pentru a se îndrepta spre ceea ce îl atrăgea mai mult: ştiinţele naturale. Echilibrul din acestea convenea de minune calităţii sale esenţiale: un mare bun-simţ. Natura l-a învăţat, ca şi pe Goethe, legile prin care orice existenţă este ordonată. Aşa se face că cercetările ştiinţifice au continuat să-l preocupe,