Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DĂRÂMĂ ZIDUL. Parlamentarii reacţionează: "Când o să se dărâme acel zid, o să arătăm şi noi a parlament european. Gardul acela este comunist "

Publicat in Gandul, miercuri 28 august 2013 ·

DĂRÂMĂ ZIDUL este campania prin care gândul susţine demolarea gardului de beton de 3 kilometri care înconjoară Palatul Parlamentului şi redarea celor 35 de hectare de spaţiu verde cetăţenilor oraşului şi turiştilor. Îi rugăm pe cei care susţin această campanie să promoveze petiţia de pe Facebook şi să solicite ei înşişi parlamentarilor lor crearea Parcului Parlamentului.

În materialul trecut, o serie de arhitecţi s-au alăturat campaniei gândul de dărâmarea zidurilor Parlamentului şi chiar au venit cu o serie de propuneri pentru reamenajarea spaţiului din curtea Parlamentului.

Secolul XXI îi face pe deputaţi şi senatori să-şi dorească să scape de stigmatul regimului Ceauşescu, iar gardul care înconjoară Parlamentul le aminteşte asta. Reprezentantul ucrainienilor în Parlament, Ion Marocico, susţine că legislativul ar căpăta un iz european dacă nu ar mai fi îngrădit.

"Ideea e foarte bună, o susţin. E mai bine fără gard. Când o să se dărâme acel zid, o să arătăm şi noi a parlament european. Gardul acela este comunist, Parlamentul e o clădire impunătoare care ar arăta foarte bine fără ziduri. Sunt atâţia curioşi care vor să ştie ce se ascunde în spatele zidurilor", a declarat el, contactat de gândul.

În acelaşi sens gândeşte şi deputata PNL Raluca Surdu. "Nu e normal să fim izolaţi de acel gard, e un model comunist, se adânceşte distanţa dintre noi şi cetăţeni. Firesc ar fi să dispară acel gard, să fie spaţii verzi, copăcei, băncuţe, o esplanadă prietenoasă, evident şi cu respectarea unor norme. Ar fi un punct de atracţie turistică", consideră liberala.

Din punct de vedere estetic, nici deputata PSD Carmen Moldovan nu ar spune nu dărâmării zidului Parlamentului, tocmai pentru că ar dispărea acel aspect de cetate.

"Estetic vorbind, fără gard e mai bine. Cetăţenilor le-ar plăcea să se plimbe prin grădini. Să nu-i mai îngrădim pe rom

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 5 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 3 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 7 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Vremea

București
acum

26°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

18°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°