Nu e doar un mare muzician al epocii noastre, ci şi un personaj implicat în problemele lumii de azi. Daniel Barenboim – care va dirija concertul inaugural al Festivalului Enescu – stârneşte adesea controverse. Şi vrea să fie “un terorist al educaţiei muzicale”.
În 1999 a înfiinţat, împreună cu Edward Said, West-Eastern Divan, o orchestră simfonică alcătuită din muzicieni israelieni şi muzicieni din ţările arabe, ca spaţiu al dialogului şi al înţelegerii. A tot repetat că nu e un proiect cu miză politică, ci doar un mod de a arăta că, în lumea de azi, popoarele trebuie să înveţe lecţia convieţuirii şi a armonizării diferenţelor. În 2005, a refuzat să acorde un interviu postului de radio al armatei din Israel, pentru că reporterul era îmbrăcat în uniformă militară, ceea ce i-a atras, din partea Partidului Likud şi a ministrului israelian al Educaţiei, acuzaţia de antisemitism. (Pentru cine nu ştie, trebuie precizat că Daniel Barenboim este născut în Argentina, din părinţi evrei imigraţi din Rusia). În 2012, i-a fost anulată invitaţia de a cânta la Festivalul Muzicii şi Dialogului de la Doha (unde mai cântase de trei ori), fiind acuzat de “sionism”.
Sînt doar câteva exemple care arată că personajul Daniel Barenboim este incomod pentru cei care gândesc în clişee şi în stereotipii. Dar sînt multe de învăţat din ideile lui, ca şi din stilul direct de a se manifesta în spaţiul public. Cu atât mai mult cu cât muzica clasică este văzută de mulţi drept un teritoriu “elitist”, fără legătură cu “problemele reale” ale societăţii, un spaţiu al “evadării din lume”. Într-un interviu acordat anul trecut cotidianului The Guardian, Daniel Barenboim arăta, cât se poate de convingător, că nu e aşa: “Mulţi oameni cred că muzica există pentru a-i face să uite de grijile de toate zilele. Au o zi grea la birou, s-au certat cu nevasta sau cu amanta (sau cu amândouă), au primit o v
