Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un ţigan printre ţigani

Publicat in Impact in Gorj, joi 29 august 2013 ·

Mădălin Voicu primeşte bilă albă de la noi şi mai ales de la toţi românii, care sunt sigură că îl apreciază pentru iniţiativa sa. Sătul ca poporul său de rromi să fie târât într-un circ mediatic de nedescris s-a gândit, să stopeze, într-un mod diplomat, orice scursură de pălăvrăgeli, în toate limbile pământului, legate desigur de moartea „regelui” Cioabă, o moarte care a îmbrăcat pe alocuri straie de…mahala. Cerşind bunătatea oamenilor de lângă el şi încercând pe alocuri să se debaraseze de toată această bulibăşeală, ţiganul Voicu a făcut ce era de făcut. S-a gândit, să răzgândit, a scot condeiul de la buzunarul cămeşii şi a pus pe hârtie un proiect de lege care ar putea să interzică folosirea termenilor specifici familiei regale în toate circumstanţele. „Toţi cei care vor uzurpa calităţile familiei regale şi se vor numi regi sau împăraţi, alţii decât cei ai familiei Regelui Mihai I de România, vor suporta rigorile legii”, aşa ar urma să sune proiectul de lege ce va ajunge în curând în Parlament. Iniţiatorul acestei legi, Mădălin Voicu, a declarat pentru Ştirile ProTV că „a suportat o ruşine în ultima perioadă, când a văzut scandalul provocat de ceartă dintre autoproclamaţii regi şi împăraţi ai ţiganilor. „Am avut o senzaţie destul de nefirească, ca să fiu delicat, şi incomodă în ultimele săptămâni, vizavi de evenimentele din familia Cioabă şi nu numai. Şi trebuie să spun că am suportat şi o ruşine în acelaşi timp, fiind şi eu ţigan, lucrurile astea m-au afectat într-un mod vizibil, şi cred că nu numai pe mine. De aceea am să propun un proiect de lege, o iniţiativă, care să interzică explicit folosirea de însemne şi efecte ale regalităţii, şi mă refer la ceea ce noi numim istoric Casa Regală din România, condusă de Regele Mihai, şi unde lucrurile trebuie rezolvate în mod civilizat pentru că altfel vom avea numai lucruri rele de tras” a spus parlamentarul PSD pen

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandalul în coaliție se adâncește. Ciolacu cheamă partidele la consultări pe tema datei alegerilor prezidențiale: „Țopăiala trebuie să înceteze”

Adevarul acum 12 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va invita liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună data alegerilor prezidențiale, în contextul în care astăzi era ultima zi pentru adoptarea hotărârii de guvern care ar fi programat primul t

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum o ora
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Ciolacu: Voi invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili calendarul alegerilor

Mediafax acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Câștig în instanţă pentru Primăria Timișoara în procesul vizând administrarea a două cimitire

Timpolis acum 39 minute
Sursă foto: Horticultura Primăria Timișoara a câștigat în primă instanță, la Tribunalul Timiș, procesul prin care societatea Darius & Alex SRL a atacat hotărârile de consiliu local care vizează preluarea de către Horticultura, pe o perioadă de cinci

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum 25 minute
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Scandal în BOR. Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol. Victimele, elevi ai Seminarului Teologic

Adevarul acum o ora
Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol. Acesta a fost pus sub acuzare în urma dezvăluirilor făcute de jurnaliștii Diana Oncioiu și Ovidiu Vanghele, relatează HotNews.

Biden apreciază, la un restaurant în Georgia, că a ”ieşit bine” din prima dezbatere cu Trump. Este ”dur să dezbaţi cu un mincinos”

News.ro acum 49 minute
Preşedintele Statelor Unite Joe Biden, care candidează la al doilea mandat în alegerile prezidenţiale din noiembrie, consideră că a ”ieşit din bine” din dezbaterea sa cu fostul preşedinte Donald Trump, în pofida faptului că reacţiile faţă de prestaţ

O statuie a lui Abraham Lincoln se topeşte, la Washington, din cauza căldurii

News.ro acum o ora
O sculptură în ceară a lui Abraham Lincoln realizată de către Sandy Williams IV s-a topit parţial din cauza căldurii puternice de la Washington. Această sculptură de aproape doi metri înălţime, care cântăreşte un pic peste o tonă, este o copie a sta

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Vremea

București
acum

25°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

28°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

21°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°