Este din ce în ce mai clar că sfârşitul săptămânii acesteia va fi unul sângeros pentru Siria. SUA bate din picior să dea drumul unui atac cu rachete, timp de trei zile, începând probabil de azi. De ce se amesteca SUA în Siria? Din motive de jandarmerie mondială şi bineînţeles dintr-un motiv pe care nu-l spune, şi anume din nevoia de apărare a intereselor economice din zonă, precum şi pentru a da satisfacţie tradiţionalilor aliaţi din zonă.
Faptul că se spune că atacul ar fi declanşat pentru a sprijini opoziţia siriană este poate adevărat, dar mă întreb ce preţ a promis opoziţia daca va fi ajutată să vină la putere. Dacă lucrurile ar fi corecte până la capăt, atunci SUA ar trebui să aştepte rezultatul comisiei ONU care anchetează dacă puterea din Siria a folosit gaze chimice împotriva populaţiei şi bineînţeles că ar şi trebui probat acest lucru. Noi, ca români, ne-am mai fript de-a lungul istoriei recente cu miile de cadavre care au fost arse la Timişoara, cadavre pe care nu le-a revendicat nimeni niciodată si nici nu le-a plâns cineva! Aşa că revoluţiile astea în care întotdeauna intervin după declanşare SUA sunt cam periculoase, iar scenarii am văzut chiar noi în urmă cu 23 de ani.
Ca întotdeauna când e vorba de Orientul Mijlociu, Franţa şi Anglia au sărit repede să sprijine iniţiativa americană. Dacă atacul va fi declaşat mă întreb atunci cum îi vor feri americanii pe civili de rachetele care oricât de performante ar fie le tot vor lovi populaţia civilă. Exemplul Kosovo cu victimele sale colaterale mai este încă viu…
Dacă inevitabilul se va produce nu prea ştim care va fi poziţia noastră în această afacere, pentru că, se ştie, preşedintele sirian a fost de curând în vizita la noi, iar relaţiile noastre cu Siria sunt tradiţional bune. Deocamdată Polonia este singura care s-a distanţat de SUA şi NATO, declarând răspicat că nu va participa la nici