Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prognoza METEO. Cum va fi vremea joi, 29 august 2013

Publicat in Ziua Veche, miercuri 28 august 2013 ·

Joi, vremea va fi în general instabilă. Îndeosebi ziua, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi vor fi averse şi descărcări electrice, pe arii extinse în Maramureş, Transilvania, Moldova şi Dobrogea, local în Muntenia, Crişana, Banat şi izolat în Oltenia.

Cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor Orientali. Vântul va prezenta unele intensificări, ziua mai ales în regiunile sud-vestice şi sudice, iar noaptea îndeosebi în est. Temperaturile maxime, uşor mai coborâte decât în mod normal la această dată, exceptând sudul ţării unde vor fi apropiate de mediile climatologice, vor fi cuprinse între 16 grade în nordul Moldovei şi 29 de grade în sudul Munteniei. Temperaturile minime se vor situa între 10 şi 19 grade.

La Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări, averse şi descărcări electrice spre seară şi pe parcursul nopţii. Vântul va sufla moderat ziua şi în general slab noaptea. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.

Vineri, vremea va fi răcoroasă în majoritatea zonelor, mai ales dimineaţa şi noaptea. Temporar cerul va avea înnorări şi se vor semnala averse şi descărcări electrice local în Oltenia, Muntenia, Moldova, în zona de munte şi izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-vestice şi estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 grade în nordul Moldovei şi 27 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime între 7 şi 16 grade.

Joi, vremea va fi în general instabilă. Îndeosebi ziua, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi vor fi averse şi descărcări electrice, pe arii extinse în Maramureş, Transilvania, Moldova şi Dobrogea, local în Muntenia, Crişana, Banat şi izolat în Oltenia.

Cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor Orientali. Vântul va preze

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 8 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 12 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 9 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°