Criza a schimbat aproape fundamental comportamentul majorităţii românilor, economisirea tinzând să devină chiar un obicei. În cele ce urmează, vă prezentăm două modalităţi de a vă păstra rezervele financiare în bănci: depozitele la termen şi conturile de economii.
Fiind două produse distincte, este limpede că fiecare a fost construit pentru situaţii distincte. De exemplu, dacă aveţi o sumă de bani din care ştiţi că va trebui să faceţi retrageri, dar nu cunoaşteţi exact momentul, atunci soluţia ar putea fi contul de economii. Dacă, în schimb, dispuneţi de o rezervă financiară de care nu vreţi să vă atingeţi, cea mai bună alegere o reprezintă depozitul la termen.
Contul de economii
Cel mai important beneficiu al acestui produs de economisire este că permite retrageri sau depuneri de bani fără ca dobânda să fie afectată. Dacă veţi reuşi să menţineţi soldul minim, conform contractului încheiat cu banca, dobânda încasată este mai mare decât cea oferită la contul curent şi, în plus, puteţi dispune în orice moment pe banii depuşi.
Dobânzile anualizate încasate prin conturile de economii în lei sunt cuprinse între 2,02% (Libra Bank) şi 5,64% (ING Bank). Pentru conturile în euro, câştigurile variază între 0,52% (RIB) şi 3,80% (Intesa Sanpaolo Bank). În general băncile fixează dobânzile în funcţie de diverse paliere valorice.
Conturile de economii nu au scadenţă. Dobânda se calculează zilnic la soldul înregistrat şi se virează in contul curent, de regulă, la finalul fiecarei luni. Sunt însă şi bănci, care virează dobânda la alte termene, precum Volksbank – zilnic şi BRD – trimestrial.
La contul curent în care se virează dobânda se poate ataşa un card de debit.
Este garantat de Fondul de Garantare al Depozitelor (FGDB) în limita a 100.000 de euro/deponent/bancă. Dacă deţineţi o sumă mai mare, constituiţi-vă mai