Nu e de mirare că Băsescu n-a dat laba
cu viceprim-ministrul Gabriel Oprea, la ceremonia de învestire a Guvernului Ponta. Într-un viitor muzeu al infamiei, buzele și limba lui Oprea vor fi expuse în spatele unei vitrine blindate, pentru a nu fi topite în sodă caustică de vizitatori. În numele interesului național, Oprea a lins din toate troacele eșichierului politic, pentru a-și atinge obiectivele. Nu sunt multe țintele lui Oprea pe pământ, și este suficient să-i citiți declarația de avere pentru a vă dumiri cam la ce-i stă mintea. Un mamifer biped care locuiește într-o rețea labirintică de 2.600 mp este dacă nu paranoic și parvenit, atunci cel puțin cocalar și oligofren.
Când UNPR se pregătea să sară pârleazul
de la PSD la PDL, au fost creiere care au respins apriori o asemenea alianță toxică. “N-am intrat în PDL ca să susțin pesediști ori peciști vopsiți în grabă în uneperiști”, a zis scârbit europarlamentarul Cristian Preda, după care s-a dus să vomite într-un boschet. “Ar trebui ca și UNPR să beneficieze de o perioadă de penitență timp de doi ani de zile”, a zis deputatul Cristian Rizea, după care a luat o pastilă de emetiral. “O alianță împotriva României”, a rezumat deputatul Nicolae Bănicioiu, după care a scuipat cu nesaț spre un punct nedefinit din aer.
Ei, bine, Boc și-a băgat mortul în casă,
în numele principiului că familiile mari sunt și deștepte. Când vraja s-a rupt, progresiștii n-au plecat cu mâna goală din alianță: au măsluit licitațiile pentru biletele de tratament și odihnă, acordate de Casa Națională de Pensii Publice, în favoarea firmelor de casă ale UNPR. Una dintre ele, Aldini Turism SRL, aparține secretarului executiv al UNPR, Virgil Stancu, timișorean la origine, constănțean prin adopție. În 2012, societatea Aldini și-a adjudecat un contract de 6 milioane de lei, cazare și masă, la hotelul Paradiso din Manga