S-au schimbat, se spune, multe lucruri în România din 1989 încoace. Unul pe care pot să-l certific este conţinutul casetelor editoriale, din care lipseşte acum tirajul cărţilor, informaţie întotdeauna prezentă înainte de revoluţie. Pentru cărţile de poezie, de exemplu, apărute în seria Luceafărul, tirajul era de 8.000 de exemplare. Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu aveau tiraje de 50.000. Iar recordul înregistrat de memorie (şi reamintit de un text publicat nu demult de Ion Simuţ) a fost numărul incredibil de exemplare tipărite ale Castelului lui Franz Kafka, apărut în colecţia Biblioteca pentru Toţi cu un tiraj de 117.500 în 1968. Kafka a început să scrie Das Schloss în iunie 1922, în seara în care a ajuns la Sˇpindleruov Ml´yn, o localitate de munte din Cehia. Semnele tuberculozei de care avea să moară doi ani mai târziu erau deja prezente. Cartea a rămas neterminată după întoarcerea la Praga în august şi mulţi au fost tentaţi, mai târziu, să o numească Der Schluss (Sfârşitul). Manuscrisul a fost corectat de Max Brod şi publicat de Kurt Wolff într-o ediţie confidenţială de 1.500 de exemplare în 1926. Am citit Castelul în ultima săptămână din 1968. Săptămâna de neuitat, care urma invaziei Cehoslovaciei, în care părea că suntem/am putea fi liberi. Era o iluzie, desigur, dar una căreia i-au căzut pradă şi alţii, mai în vârstă, trecuţi deja prin multe, ca prietenul meu Paul Goma, care a devenit atunci membru al Partidului Comunist Român. Cu „voie de la stăpânire“, Castelul înlocuise Mitrea Cocor şi Desfăşurarea. Devenisem, cel puţin în acele zile, asesorul K., încercând, fără succes, să înţelegem ce se întâmplă între noi şi cei care, invizibili în fortăreaţa impenetrabilă din vârful muntelui, ne hotărau felul în care ne trăiam vieţile. Din 1980, Kafka nu a mai fost publicat în România. În România tranziţiei, tirajul cărţilor a devenit secr