Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copii internaţi în spital din cauza diareii

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 29 august 2013 ·

Peste o sută de vrânceni au ajuns la spital, în ultima săptămână, din cauza bolii diareice acute. Numărul celor care ajung la medici, după ce sunt diagnosticaţi cu această boală, a crescut în ultima perioadă. Potrivit informaţiilor oferite de medicii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea, în săptămâna 19-25 august au fost diagnosticate 102 cazuri de boală diareică acută. Din total, 55 de persoane au necesitat internare în Secţiile de profil ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani. Cei mai afectaţi de această boală sunt copiii cu vârste între 0 şi 1 ani, fiind diagnosticate 24 de cazuri.

Simptomele care ar trebui să dea de bănuit sunt durerile de cap, durerile abdominale, febra, vărsăturile, scaunele diareice şi durerile musculare. Bolile diareice pot fi transmise atât prin alimente cât şi prin apă, iar perioadele de incubaţie variază între 12 şi 72 ore. Principalele surse de infecţie sunt reprezentate de alimente şi ape contaminate. Medicii spun că metodele de prevenire sunt simple şi la îndemâna oricui. Astfel, trebuie să consumaţi apa de băut provenită din surse sigure sau îmbuteliată, să vă spălaţi mâinile cu apă şi săpun cât mai des şi obligatoriu înainte de fiecare masă, precum şi după fiecare folosire a toaletei, să spălaţi fructele şi legumele sub jet puternic de apă înainte de a le consuma, să feriţi alimentele de muşte, gândaci, rozătoare şi să le păstraţi la rece. De asemenea, foarte important este să păstraţi curăţenia din jurul locuinţelor, să îndepărtaţi gunoiul menajer şi să vă scăldaţi numai în locuri special amenajate în acest scop, care sunt supuse controlului sanitar.

Peste o sută de vrânceni au ajuns la spital, în ultima săptămână, din cauza bolii diareice acute. Numărul celor care ajung la medici, după ce sunt diagnosticaţi cu această boală, a crescut în ultima perioadă. Potrivit informaţiilor oferite

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 46 minute
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum o ora
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines. Mai multe zboruri au înregistrat întârzieri

Ziare.com acum o ora
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi, 26 decembrie, restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dint

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 2 ore
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 2 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Moarte suspectă la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu în a doua zi de Crăciun. Un deținut a fost găsit fără suflare în celulă

Ziare.com acum o ora
O persoană privată de libertate, în vârstă de 47 de ani, a decedat, joi dimineaţă, 26 decembrie, în camera de deţinere în care se afla la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu efectuează cercetări pe

Atac sângeros la Nikopol. Cel puțin opt persoane au fost rănite

Adevarul acum o ora
Cel puţin opt persoane au fost rănite într-un atac rusesc asupra oraşului Nikopol din sudul Ucrainei, au raportat joi autoritățile.

Ministerul Mediului propune un Plan naţional de achiziţii ecologice 2025-2030, care stabileşte ţinte anuale pentru realizarea de achiziţii ecologice de către autorităţile şi entităţile contractante

News.ro acum 2 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a publicat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Planului naţional de achiziţii ecologice 2025-2030, care vizează implementarea unui plan de acţiune care stabileşte ţinte a

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°