Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sondaj ANRM: Cetăţenii doresc să fie mai bine informaţi despre gazele de şist

Publicat in Mediafax, miercuri 28 august 2013 ·

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a derulat, în iulie, un sondaj în judeţele Constanţa şi Bârlad, unde compania americană Chevron caută gaze de şist, din care a reieşit că peste 60% dintre cei intervievaţi sunt slab informaţi în legătură cu acest tip de resursă.

"Peste 60% dintre cei intervievaţi susţin că sunt slab informaţi cu privire la ceea ce înseamnă resurse neconvenţionale - gaze de şist, la activităţile de explorare şi exploatare, avantaje şi dezavantaje", potrivit unui comunicat al ANRM.

Sondajul a fost realizat în zonele în care sunt situate perimetrele cu potenţial de gaze de şist, respectiv judeţul Constanţa (oraşul Constanţa şi comunele Costineşti şi Limanu) şi judeţul Vaslui (Bârlad şi comunele Iana, Pungeşti, Ştefan cel Mare şi Băceşti).

În ambele zone s-a înregistrat un procent ridicat (peste 40%) al celor care cred că lucrările iniţiale sunt direct lucrări de exploatare.

De asemenea, peste 50% din cei intervievaţi au firmat că nu ştiu care este durata etapei de explorare (între 3 şi 5 ani) în urma căreia se stabileşte dacă există zăcăminte de gaz în zonele respective.

Peste 65% din cei care au luat parte la sondaj au spus că nu ştiu care sunt posibilele riscuri ale etapei de explorare, iar peste 50% au afirmat că nu cunosc dezavantajele etapei de exploatare. Întrebaţi care sunt avantajele explorării/exploatării, peste 40% au declarat că nu ştiu.

Un procent de 47% susţine că nu a existat o informare corectă până în acest moment în spaţiul public.

În ceea ce priveşte sursele de informare, aproximativ jumătate dintre cei intervievaţi consideră că Primăria ar trebui să informeze cetăţenii cu privire la activităţile care vizează explorarea. Următoarele instituţii menţionate sunt Guvernul şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. În opinia celor care au răspuns sondajului, experţii din cadru

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°