Preţul mediu pentru un kilometru de autostradă în ţara noastră este mult mai ridicat decât în alte state ale UE
Termenele de execuţie a lucrărilor sunt depăşite cu peste un an, iar fondurile alocate iniţial sunt adesea suplimentate
În ceea ce priveşte densitatea drumurilor, România este cu mult sub media europeană, situându-se pe locul 23
În România, preţul mediu pentru un kilometru de autostradă este mult mai ridicat decât în alte state ale Uniunii Europene, termenele de execuţie a lucrărilor sunt adesea depăşite cu peste 12 luni, iar autorităţile, de cele mai multe ori, suplimentează fondurile alocate iniţial, uneori chiar dublându-le.
Potrivit unei anchete sectoriale pe piaţa lucrărilor de construcţii de drumuri şi autostrăzi realizată de Consiliul Concurenţei (CC), termenele de execuţie a lucrărilor din România au fost depăşite la majoritatea tronsoanelor de autostradă cu mai mult de 12 luni.
În Germania, Grecia, Polonia şi Spania, proiectele de infrastructură derulate au înregistrat depăşiri de termen, în medie cu 9 luni, conform unui raport al Curţii Europene de Conturi privind lucrările derulate din fonduri comunitare.
Autostrada de la câmpie, mai scumpă decât cea de la deal
În plus, în urma prelucrării datelor şi informaţiilor puse la dispoziţie de CNADNR, în România, preţul mediu al unui km de autostradă construit în zona de şes este de 23,34 milioane lei/km, iar cel al unui km de autostradă construit în zona de deal este de 20,87 milioane lei/km, ambele peste nivelul standardelor de cost.
"Se observă că în România variaţia preţului mediu pentru un kilometru de autostradă construit în aceeaşi formă de relief este cea mai mare (45,86%), faţă de Polonia (36,42%) şi Bulgaria (14,22%). Comparativ cu Bulgaria, preţul mediu/km de autostradă construit în zonă de şes este de aproape 3 ori mai mare",