Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unchiul Sam "democratizează" Siria cu salve de tun!

Publicat in Bursa, miercuri 28 august 2013 ·

Scenariul "războiului civil din Siria" riscă să degenereze, în cel mai scurt timp, într-un adevărat "show de forţă", dacă organismele internaţionale şi statele occidentale vor lua decizia să intervină (în mod făţiş) pe teritoriul sirian. Miza conflictului, în opinia acestora, este, de departe, una dintre cele mai importante din ultimii ani: rezerve de petrol "la liber" din zonă, control asupra populaţiei din zonă, majoritar musulmană, o justificare pentru distrugerea grupării Hezbollah (principal susţinător al regimului Assad şi inamic al Israel şi SUA), gazele naturale din Marea Mediterană, intimidarea Iranului şi reafirmarea hegemoniei Statelor Unite ale Americii.

* Update: Israel ameninţă cu o ripostă violentă dacă Siria atacă Israelul

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a promis ieri o ripostă "violentă" în cazul în care Damascul ar ataca teritoriul israelian, în contextul în care Statele Unite ale Americii (SUA) şi o serie de capitale europene vizează o intervenţie în Siria.

"Israelul este pregătit pentru orice eventualitate", a declarat Netanyahu, la finalul unor consultări pe tema situaţiei din Siria, conform surselor de presă.

Acesta a avertizat: "Nu suntem parte în războiul civil din Siria, dar dacă detectăm vreo tentativă de a ne si se face rău vom reacţiona şi vom riposta în mod violent".

...

Statele Unite şi Marea Britanie erau pregătite aseară să intervină împotriva regimului lui Bashar al-Assad, ca reacţie la presupusul atac chimic împotriva civililor sirieni. Analiştii militari spun că Statele Unite vor pătrunde în Siria chiar şi fără mandat explicit din partea Consiliului de Securitate al ONU. Deja, secretarul de stat John Kerry a atribuit atacurile cu arme chimice regimului Assad, fără să aştepte o concluzie a experţilor ONU de la faţa locului, în condiţiile în care autorităţile siriene neagă armele chi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Toţi cei şase români care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Mediafax acum 38 minute
MAE informează că în urma demersurilor derulate prin intermediul Consulatului General al României la Paris şi al Ambasadei României la Canberra, în colaborare cu autorităţile franceze şi australiene, toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră s

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum 2 ore
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum o ora
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Marcel Ciolacu: Lugojul este unul dintre oraşele care depăşesc Guvernul României, în direcţie greşită/ În 10 ani am fost conduşi cu ură/ În USR nu sunt altceva decât nişte ipocriţi, nişte mincinoşi

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, care a participat, sâmbătă, la Lugoj, la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile locale, a subliniat că Lugojul a stagnat în lipsa unui plan administrativ. El s-a referit şi la conducerile guvernelor din ultimii 10 ani ş

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 4 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 33 minute
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 5 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Fenomen extrem de periculos: 60 de copii spălați cu insecticide de la începutul anului. Medic: Oamenii încep să aibă iniţiative din cauza prostiei

HotNews acum o ora
Starea fetiţei de 10 ani din Caraş-Severin care a ajuns la spital după ce mama a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, dar cu care a şi spălat-o, este foarte gravă, a declarat medicul Mihai Gafencu de la Spitalul Clinic de Urgenţă

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 6 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°