FC Botoşani a reuşit să facă încasări de aproximativ 100.000 de lei din vânzarea tichetelor la partida cu SC Vaslui, sub cele reuşite la jocul din debut cu CFR Cluj. De remarcat că biletele la meciul cu SC Vaslui au fost cele mai scumpe din acest sezon.
La partida de duminică s-au vândut 3.700 de bilete, dintre care 1.200 la tribune, preţul unui bilet fiind de 40 de lei, şi 2.500 la peluze, unde un tichet a costat 20 de lei. Trăgând linie, reiese că la partida cu Vasluiul s-au realizat încasări de aproximativ 98.000 de lei, respectiv 22.000 de euro.
Suma este aproape dublă faţă de încasările realizate la meciul cu Săgeata Năvodari, când s-au vândut aproximativ 3.900 de bilete la preţurile de 10, respectiv 20 de lei, partidă la care reţeta financiară a fost de aproximativ 57.000 de lei, respectiv 13.000 de euro.
Partida cu CFR Cluj din prima etapă a Ligii I rămâne până în prezent meciul în care s-au vândut cele mai multe bilete, dar şi în care s-au făcut şi cele mai mari încasări. La jocul cu echipa clujeană s-au vândut aproximativ 5.700 de bilete, dintre care aproape 2.200 la tribune, în valoare de 30 de lei biletul, şi în jur de 3.500 la peluze, un tichet ajungând 15 lei, încasându-se în jur de 120.000 de lei, aproximativ 27.000 de euro.
La fiecare meci se adaugă şi cei aproximativ 1.200 de posesori de abonamente.
FC Botoşani a reuşit să facă încasări de aproximativ 100.000 de lei din vânzarea tichetelor la partida cu SC Vaslui, sub cele reuşite la jocul din debut cu CFR Cluj. De remarcat că biletele la meciul cu SC Vaslui au fost cele mai scumpe din acest sezon.
La partida de duminică s-au vândut 3.700 de bilete, dintre care 1.200 la tribune, preţul unui bilet fiind de 40 de lei, şi 2.500 la peluze, unde un tichet a costat 20 de lei. Trăgând linie, reiese că la partida cu Vasluiul s-au realizat încasări de aproximativ 98.000