Dintotdeauna s-a convenit că medicina este o ştiinţă. Medicul studiază să se formeze şi, în acelaşi timp, să fie în temă cu descoperirile domeniului. Medicina este, poate într-o mai mare măsură decât altele, şi o chestiune de etică, practicându-se după un cod al onoarei aşezat pe o temelie veche şi solidă. În aceeaşi măsură, arta medicală este o chestiune de umanism, demnitate, apostolat, sacrificiu personal, compasiune şi toleranţă. Totodată, medicina este o problemă de echipă, atmosferă de lucru, devotament, mediu social şi, în ultimă instanţă, o chestiune de conştiinţă. Toate acestea sunt lucruri cunoscute, dar prea des uitate sau lăsate deoparte. Astăzi însă, toată lumea spune că medicina e o chestiune de bani. Bani şi iarăşi bani. Prin mediile oficiale sau cu oarecare audienţă, tot felul de personaje ne bagă în cap un silogism: nu se poate face medicină fără bani. Prin reducere la esenţă, problema banilor în economia politică a fost demult lămurită de un om de spirit, care a observat că banii ori nu sunt deloc, ori nu sunt de ajuns. Poate medicina de lux, poate spitalele ca nişte palate din poveşti, poate medicii veleitari care vor să trăiască la fel ca nababii ori bolnavii închipuiţi răpuşi de fantasmele ipohondriei nu pot să conceapă sănătatea fără fluvii de bani care să le inunde orgoliile şi egoismul. Din păcate, opinia publică este formată să privească problema doar din această perspectivă periculoasă şi păguboasă. Ministrul nu face nicio declaraţie de presă dacă nu se referă în cea mai mare parte a discuţiei la bani. Medicii de familie au fonduri bine delimitate şi, sub acest aspect, se gândesc mai tot timpul cum să se descurce cu banii. Până şi şeful guvernului, când îşi mai aduce aminte de chestiunea sănătăţii, ne zice tot despre bani: ori că nu sunt pentru salariile rezidenţilor, de exemplu, ori că vor fi dacă se vor găsi pe undeva. A trecut mai m