În primavara anului 1913, O. Goga, împreuna cu Hortensia si o vreme cu fratele sau Eugen, calatoreste din nou în Franta, Italia, Elvetia, Spania, Algeria, Maroc, Egipt. Vara anului 1913 a fost tragica pentru sufletul atât de sensibil al lui O. Goga, întrucât poetul si-a pierdut doi dintre cei mai intimi prieteni, pe Ilarie Chendi si St. O. Iosif, iar pe 13 septembrie 1913 a murit geniul national al întregului popor românesc, Aurel Vlaicu.
Stabilit în 1914 la Bucuresti, O. Goga se alatura gruparii filo-antantiste, care cerea imperios intrarea României imediat în conflagratie alaturi de Antanta, dând dreptate marelui barbat de stat Ion I. C. Bratianu care mentinea tara în neutralitate pâna se va obtine, din partea Antantei, tratate politice si militare favorabile noua.
În 1916, O. Goga s-a înrolat ca voluntar în armata româna împreuna cu fratele sau Eugen, în Regimentul 80 infanterie si a fost trimis la Turtucaia. Aici apare Gazeta ostasilor, la care a lucrat O. Goga. În aprilie 1917, Goga este trimis în Rusia, cu o delegatie româneasca, pentru a obtine repatrierea prizonierilor ardeleni si pentru introducerea drepturilor politice românilor din Basarabia. În octombrie 1918, la Paris a fost ales Consiliul National al Unitatii Române, presedinte fiind Take Ionescu, iar printre vicepresedinti se afla si O. Goga.
Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 a însemnat împlinirea visului de viata al tribunului transilvanean, O. Goga pentru care a militat, a luptat si s-a sacrificat. Anul 1919 debuteaza pentru O. Goga cu o încarcatura tensionala deosebita, activitate intensa la Paris în cadrul Comitetului National pentru mentinerea relatiilor importante cu Franta, Italia, Anglia. Aici a intervenit pentru Aron Cotrus, care a fost scos din lagarul de prizonieri si transferat sa lucreze la Legatia României din Roma. Sentimental cum era, ra
