Mesajul a fost trimis. Multumesc!

US Open 2013: Simona Halep calificatǎ ȋn turul II

Publicat in Ziua Veche, miercuri 28 august 2013 ·

Simona Halep este cea de-a treia jucǎtoare din Romȃnia de tenis care a reușit calificarea ȋn turul II a turneului US Open din acest an.

Simona Halep (cap de serie nr. 21), cea mai bine clasată jucătoare româncă a momentului, locul 19 în ierarhia WTA, s-a calificat, nu fără dificultate, în turul secund al US Open, învingând-o marţi seara (miercuri noaptea, la Bucureşti) cu 4-6, 6-4, 6-2, pe britanica Heather Watson, devenind astfel a treia jucătoare din ţara noastră care a reuşit prezenţa în turul 2 al ultimului turneu de Grand Slam al anului, alături de Sorana Cîrstea şi Alexandra Dulgheru.

Primul set a fost câştigat cu 6-4 de britanică, evident mai proaspătă decât Halep, care venea după o săptămână plină, la New Haven, unde a cucerit titlul, dar Halep şi-a etalat în continuare jocul ei evident mai complet şi, după o ultimă dificultate la finalizare (a ratat 2 mingi de set, dar a fructificat-o pe a treia) a egalat, tot cu 6-4, pentru ca în decisiv să ia un avans rapid, 3-0, cu 2 break-uri, obţinând, în cele din urmă, o victorie muncită şi pe deplin meritată, cu 6-2 în setul al treilea. Conform Agerpres, Ȋn turul următor, Simona Halep o va întâlni pe croata Donna Vekici, care a dispus, tot după un meci-maraton, cu 7-6 (5), 4-6, 6-2 de columbiana Mariana Duque-Marino

Simona Halep este cea de-a treia jucǎtoare din Romȃnia de tenis care a reușit calificarea ȋn turul II a turneului US Open din acest an.

Simona Halep (cap de serie nr. 21), cea mai bine clasată jucătoare româncă a momentului, locul 19 în ierarhia WTA, s-a calificat, nu fără dificultate, în turul secund al US Open, învingând-o marţi seara (miercuri noaptea, la Bucureşti) cu 4-6, 6-4, 6-2, pe britanica Heather Watson, devenind astfel a treia jucătoare din ţara noastră care a reuşit prezenţa în turul 2 al ultimului turneu de Grand Slam al anului, alături de Sorana Cîrstea

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 23 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz

Ziua Constanta acum 2 ore
Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schw

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 27 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Consiliul recomandă României „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”

Adevarul acum 44 minute
Consiliul UE nu a inițiat sancționarea României pentru derapajul bugetar, după ce guvernul a adoptat pachetul de austeritate, dar i-a recomandat „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°