Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima grădiniţă din Pânceşti se face cu bani europeni

Publicat in Ziarul de Roman, miercuri 28 august 2013 ·

Primarul comunei va semna contractul de finanţare care va duce la construcţia grădiniţei din fonduri europene.

Autorităţile locale din Pânceşti vor pune piatra de temelie pentru ceea ce va fi prima grădiniţă din comună. Primarul comunei va semna, săptămâna aceasta, contractul de finanţare al imobilului, iar lucrările vor începe cât de curând. Grădiniţa se va realiza cu bani europeni, fonduri ce vor ajunge la Pânceşti prin Grupul de Acţiune Locală (GAL) “Colinele Iaşului”, în care s-a înscris şi comuna Pânceşti. Finanţarea nerambursabilă este de aproximativ 80.000 de euro, iar cheltuielile neeligibile se ridică la 100.000 de lei. După semnarea contractului, lucrarea va putea fi scoasă la licitaţie. “În funcţie de suma exactă pe care ne-o vor acorda ca finanţare nerambursabilă, voi putea da lucrarea prin atribuire directă sau va trebui să organizez procedură de achiziţie prin licitaţie. Lucrurile s-au mişcat mult mai greu decât mi-am dorit. Eu credeam că noul an şcolar ne va prinde cu grădiniţa aproape gata”, a afirmat Augustin Holmanu, primarul comunei Pânceşti.

Prima grădinţă din comună va avea două săli de clasă, vestiare, izolator şi alte încăperi, în conformitate cu normele în vigoare, fiind o clădire fără etaj sau mansardă.

La acest moment, Pânceşti este singura comună din judeţ care nu are o grădiniţă, în condiţiile în care, în anul şcolar trecut, 80 de preşcolari au învăţat în săli neadecvate.

Primarul comunei va semna contractul de finanţare care va duce la construcţia grădiniţei din fonduri europene.

Autorităţile locale din Pânceşti vor pune piatra de temelie pentru ceea ce va fi prima grădiniţă din comună. Primarul comunei va semna, săptămâna aceasta, contractul de finanţare al imobilului, iar lucrările vor începe cât de curând. Grădiniţa se va realiza cu bani europeni, fonduri ce vor ajunge la Pânceşti prin Grupul de Acţiune L

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 37 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°