Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul toxiinfecției alimentare de la Bistra: 102 persoane internate în spital. Prefectul de Alba spune că este “o epidemie fără precent în ultimii 10 ani”

Publicat in Alba24, miercuri 28 august 2013 ·

Numărul persoanelor internate în cazul toxiinfecţiei alimentare de la Bistra a ajuns, miercuri, la 102. Pacienţii se află în spitalele din Abrud (78), Alba Iulia (16) și Cîmpeni (8) și, potrivit previziunilor medicilor, până seara, este posibil să mai apară câteva cazuri noi. Prefectul de Alba, Gheorghe Feneșer, s-a deplasat la Abrud, miercuri dimineaţa, împreună cu directorul DSP Alba, Horea Timiș, pentru a verifica evoluția stării de sănătate a pacienților internați cu toxiinfecție alimentară, după ce au participat, duminică, la o nuntă organizată la Bistra.

”Ne-am confruntat cu o epidemie fără precedent în ultimii 10 ani. Încă de la început, am cerut să fiu informat în permanență cu privire la evoluția situației, pe care DSP Alba, personalul medical și toți cei care s-au implicat, au scos-o la capăt cu bine. Nerespectarea prevederilor legale privind circuitul alimentelor și normele igienico-sanitare poate duce la situații extrem de grave, de aceea fac un apel către toți cei care organizează evenimente să țină întotdeauna cont de lege. Dacă nu știu ce trebuie să facă, nu trebuie decât să ceară sprijinul autorităților, care le vor asigura îndrumarea necesară. DSP și DSVSA au în primul rând rol de prevenție, iar, prin controalele pe care le efectuează, urmăresc modul în care legea este aplicată, pentru ca sănătatea populației să nu fie pusă în pericol”, a declarat prefectul județului Alba.

În ultimele zile, sub coordonarea Direcției de Sănătate Publică Alba, cazul toxiinfecției alimentare a fost gestionat de către autorități, cadrele medicale din Abrud, Alba Iulia și Cîmpeni, dar și de asistenți voluntari. ”Le mulțumesc celor de la DSP Alba, personalului medical pentru muncă și implicare, mai ales că unele cadre medicale și-au întrerupt concediile, asistenților voluntari care au suplimentat personalul, dar și Serviciului de Ambulanță Alba, datorită căr

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 45 minute
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

UE încă nu renunță la negocieri. Ce a hotărât Ursula von der Leyen, după ce Trump a anunțat tarife de 30%

Capital acum 2 ore
Uniunea Europeană a anunțat că va prelungi până la începutul lunii august suspendarea contramăsurilor comerciale pregătite ca reacție la noile tarife impuse de Statele Unite, în încercarea de a păstra deschisă calea dialogului. Decizia vine la doar

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

26°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°