Priorităţile şi viziunile pentru dezvoltarea industriei lemnului în judeţul Braşov în perioada 2014-2020 au fost discutate miercuri în cadrul întâlnirii cu tema „Perspective pentru industria lemnului din Braşov 2020“, la care au participat reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie, Universitatea „Transilvania“, Agenţia Metropolitană Braşov, reprezentanţi ai mediului de afaceri din industria lemnului din judeţ.
Având în vedere potenţialul judeţului, dar şi faptul că lemnul este una dintre marile şi importantele resurse ale României este nevoie ca acest domeniu să fie dezvoltat în continuare, investiţiile să fie de mai mare amploare în domeniul prelucrării lemnului şi de aceea este necesar să existe o strategie clară pentru perioada următoare.
„Regiunea Centru, în care se află şi Braşovul, exploatează anual un volum de 4,5 milioane de metri cubi de masă lemnoasă, fiind depăşită doar de Regiunea Nord-Est care exploatează cinci milioane de metri cubi de masă lemnoasă. În total aceste două regiuni depăşesc 50% din tot ce se exploatează în România. Iată un motiv pentru care acordăm această deosebită atenţie zonei în care ne aflăm. Avem investiţii mari în judeţul Braşov în ceea ce priveşte prelucrarea lemnului, de altfel cele mai mari investiţii în acest domeniu sunt în cele două regiuni, Centru şi N-E. În principal investiţii cu capital străin, preponderent austriac. Ceea ce dorim să aducem în atenţia celor care doresc să investească este ceea ce numim exploatări forestiere, care asigură materia primă pentru cei care prelucrează, în ideea de a avea acest lanţ foarte bine pus la punct, cu un scop foarte clar la final, acela ca mare parte din această masă lemnoasă să rămână în România şi tot mai puţin să ia calea exportului în formă brută“, a declarat preşedintele Asociaţiei Forestierilor din România şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Braşo