Pretenţiile primarilor incompatibili pun probleme serioase oricui doreşte să păstreze măcar aparenţele unui stat de drept: ajustarea unei legi la cererea şi eventual cu sprijinul celui care a încălcat-o nu ar trebui să fie un demers acceptabil.
Pe măsură ce proiectul regionalizării se îndepărtează din agenda guvernării USL, iar marele maestru al combinaţiilor în domeniu, Liviu Dragnea, se repliază pentru pregătirea europarlamentarelor, primarii USL încep să tragă linia peste cele 15 luni de guvernare şi, fără mari surprize, se declară nemulţumiţi. Mai ales după ce Victor Ponta le-a spus răspicat că „nu sunt bani destui pentru cât vor toţi“. După euforia prelungită artificial - pentru că bani nu erau mai mulţi cu câteva luni în urmă - a împărţirii premiilor după 9 decembrie, liderii locali ai PSD şi PNL constată că au jucat prea mult, şi fără voia lor, în „Mult zgomot pentru nimic“ - piesa regionalizării, pusă în scenă cu talent de Liviu Dragnea.
Proiectul a umplut pagini de ziar şi emisiuni de televiziune în ultimele 10 luni, mai ceva ca revizuirea Constituţiei. Pasiuni locale, adversităţi, alianţe politice circumstanţiale făcute şi desfăcute peste noapte, orgolii de tot felul şi, mai presus de toate, revendicări bugetare niciodată satisfăcute pe deplin - toate au fost puse în mişcare, stimulate, disecate. S-au desenat hărţi, s-au tras linii, s-au stabilit priorităţi. Primarii şi şefii Consiliilor Judeţene ale aceluiaşi partid s-au aflat nu de puţine ori în tabere regionale diferite. Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, şi deputatul de Argeş Mircea Drăghici, toţi de la PSD, au făcut schimb de amabilităţi săptămâna trecută în presa locală pe tema capitalei viitoarei regiuni Muntenia. Şi ei, ca şi alţii, au făcut risipă de argumentele geografice, istorice şi politice. Cu toate acestea, la or