Un număr de 30 de prostituate a luat calea “drive-in”-ului pentru sex deschis la Zurich luni seara, au anunţat marţi serviciile sociale ale oraşului, care s-au declarat mulţumite de acest debut încurajator.
“Este un debut încurajator”, a subliniat Thomas Meier, purtătorul de cuvânt al serviciilor sociale ale oraşului, într-un email trimis AFP. “Aşteptările noastre erau destul de slabe pentru prima noapte”, a explicat acesta, reamintind că drive-in-ul a făcut totuşi obiectul unui viu interes din partea publicului.
In afara celor 30 de prostituate care s-au deplasat la faţa locului, s-au mai înregistrat şi câţiva clienţi, a precizat sursa citată.
Oraşul elveţian Zurich a deschis primul “sex drive-in” din lume, un loc în care bărbaţii care vin cu maşinile îşi aleg o prostituată şi fac sex cu ea într-o încăpere similară unei spălătorii auto, botezată "cutia pentru sex” (“sexbox”). Respectivul drive-in are 9 “sexbox”, unde prostituatele îşi pot primi clienţii.
Drive-in-ul, care este situat într-o fostă zonă industrială din Zurich, Altstetten, şi este deschis între 7 seara şi 5 dimineaţa, a fost construit de autorităţi cu o investiţie de 1,8 milioane de euro, în speranţa că prostituţia va fi mai bine reglementată.
Numai şoferii care sunt singuri în maşină vor fi primiţi în drive-in. Odată ce îşi aleg prostituata şi negociază tariful, şoferii se pot retrage pentru a face sex.
Ideea “sex drive-in-ului” a fost supusă unui referendum, votat de elveţieni în 2012. Autorităţile din Zurich au realizat o campanie de încurajare a prostituatelor să părăsească centrul oraşului şi să se îndrepte către “drive-in”, un loc plin de verdeaţă şi iarbă verde.
Prostituţia este o activitate legală în Elveţia, dar prostituatele trebuie să obţină un permis de muncă, o asigurare de sănătate şi un alt permis special pentru aceas