Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Complexul Energetic Oltenia a oprit furnizarea de cărbune către RAAN. Minerii de la Husnicioara intră în şomaj tehnic

Publicat in Adevarul, miercuri 28 august 2013 ·

750 de mineri care lucrează la Mina Husnicioara intră în şomaj tehnic pe o perioadă de patru zile şi riscă să ajungă în concediu fără plată, întrucât Complexul Energetic Oltenia a oprit furnizarea de cărbune către Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin din cauza datoriilor de 200 000 000 de lei, potrivit sindicatelor.

Liderul de sindicat al minerilor de la Husnicioara spune că stocurile RAAN-ului sunt aproape de limită.

“Este o strategie a administraţiei Complexului Energetic Oltenia prin care vrea să sensibilizeze factorii de decizie de la minister să se achite datoriile de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, istorice, de aproape două mii de miliarde lei vechi şi au ales o perioadă, zic ei bună acum, pentru că stocurile RAAN-ului sunt aproape la limită. Încearcă să sensibilizeze şi ne sacrifică şi pe noi trecându-ne în cele patru zile de şomaj tehnic începând cu data de 2 septembrie”, a declarat preşedintele Sindicatului Minerilor din Mehedinţi, Rafael Norocel Ciorăscu.

În perioada şomajului tehnic cei 750 de mineri de la Mina Husnicioara vor primi 75% din salariu şi din sporul de vechime.

Decizia de a intra în şomaj tehnic a fost luată la nivelul conducerii Complexului Energetic Oltenia, în subordinea căruia este Mina Husnicioara din judeţul Mehedinţi.

Iniţial, în comisia paritară întrunită marţi, administraţia şi sindicatele au stabilit ca şomajul tehnic să fie până pe data de 15 septembrie. A urmat însă o şedinţă de Directorat, în care administraţia a decis că primele patru zile vor fi de şomaj tehnic.

“S-a discutat iniţial în comisia paritară cu sindicat, am fost consultaţi, dar acordul nostru nu există, nici măcar acordul de principiu. Iniţial am discutat despre cele zece zile, care erau unilateral stabilite, iar după aceea în directoratul Complexului Energetic Oltenia s-au hotărât cele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 46 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 58 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 33 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 52 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°