Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muncesc peste program din cauza deficitului de personal

Publicat in Gorj Domino, joi 29 august 2013 ·

Deficitul de personal înregistrat la nivelul Direcţiei Sanitar-Veterinare Gorj îngreunează activitatea instituţiei în cauză. Întrucât abia fac faţă acţiunilor de control întreprinse la nivel de judeţ, inspectorii sanitar-veterinari se văd nevoiţi să lucreze peste program şi chiar în zilele când normal ar fi să aibă liber.

Potrivit directorului Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Gorj, Ion Iliuţă, organigrama instituţiei prevede 98 de funcţionari. În realitate, la ora actuală, de acţiunile de control din judeţ răspund doar 83 de medici veterinari. Această situaţie îi obligă pe inspectorii în funcţie să muncească peste program şi chiar să îşi petreacă zilele libere la serviciu. „În prezent, avem vacant un număr de 15 posturi de medici veterinari şi asistenţi. Să sperăm ca după restructurare să putem organiza concursuri, să putem ocupa posturile vacante sau măcar o parte dintre aceste posturi. Acţiuni de control se efectuează şi se întâmplă să lucrăm şi în zilele libere”, a declarat Iliuţă.

Unităţile din Rânca, fruntaşe la amenzi

Referitor la rezultatul acţiunilor de verificare derulate de către inspectorii DSV Gorj, cele mai mari şi mai multe nereguli au fost depistate la agenţii economici din Rânca. Aceştia au primit amenzi în cuantum total de peste 10.000 de lei. „Am aplicat sancţiuni şi în cazul agenţilor economici din zona montană Rânca. Aceştia nu respectau normele legate de alimentaţia publică. Spre exemplu, doar pe parcursul săptămânii trecute am aplicat amenzi în valoare totală de peste 100 de milioane de lei vechi, la circa 12 unităţi economice. Am mai dat şi câteva avertismente. Cei sancţionaţi nu respectau normele de igienă în ceea ce priveşte modul de servire a clientului, nu aveau personal suficient, nu depozitau corespunzător alimentele, nu deţineau spaţii suficiente în acest sens, aparatura frigorifică nu era igienizată şi nici n

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Multe evenimente în Braşov, azi, în Ziua Culturii Naţionale

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Ziua de azi, 15 ianuarie, când este Ziua Culturii Naţionale, va fi plină de evenimente în judeţul Braşov. Pentru a marca această zi s-au pregătit atât instituţiile de cultură din subordinea Primăriei Braşov, cât şi cele din subordinea Consiliului Ju

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 6 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 11 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 11 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 5 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 11 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-7°
mie.

-7°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°