Avocatul Lucian Băgia a fost reţinut pentru trafic de influenţă în dosarul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, fiind acuzat că a primit de Marian Staicu 420.000 de euro, pentru a interveni la judecători de la Tribunalul Bucureşti să îl elibereze pe Dinel Staicu, care era arestat în dosarul Transgaz. Avocatul va fi prezentat judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.
Şi Sofica Dumitraşcu, judecătoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) s-a întâlnit luni dimineaţă cu procurorii anticorupţie pentru a fi audiată ca martor în dosarul în care magistratul Veronica Cîrstoiu de la Curtea de Apel Bucureşti, aflată în arest preventiv, este acuzată de complicitate la trafic de influenţă şi luare de mită pentru soluţii favorabile în dosare.
Aceasta a declarat luni, la ieşirea de la DNA, că niciodată nu şi-ar fi permis să pună în pericol prestigiul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi siguranţa copilului său, precizând că nu a cunoscut-o pe avocata Adriana Dascălu, care s-a folosit de numele ei.
„Niciodată nu mi-aş fi permis să pun în pericol prestigiul Înaltei Curţi, deci niciodată. Şi, în al doilea rând, pentru copilul meu n-aş fi făcut niciodată nimic ca să ajung într-o astfel de situaţie”, a spus Sofica Dumitraşcu, citată de Mediafax.
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu şi fiul acesteia sunt în arest preventiv din 9 august
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu şi fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestaţi preventiv pe 9 august, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul în care sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă şi luare de mită pentru soluţii favorabile în dosare, printre care şi cel al lui Dinel Staicu.
În motivarea deciziei de arestare preventivă instanţa a arătat că judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit de la Dinel Staicu, prin intermediul avocatei acestuia Adriana Das