Rapiţa n-a fost printre culturile record în acest an, fermierii manifestând interes scăzut pentru această cultură, deşi este perioada în care ar trebui să înceapă însămânţările.
Într-un an în care grâul şi porumbul au dat producţii-record, cu toate că în primăvară meteorologii estimau o vară secetoasă, fermierii au avut experienţe neplăcute în cazul terenurilor cultivate cu rapiţă.
Mai întâi seceta din primăvară a afectat cultura, după care a venit grindina, care s-a abătut în mai pe zona de sud a judeţului, iar ploile de la începutul verii au întregit tabloul groazei. În sezonul recoltării nu s-a putut intra la timp în lan din cauza lăstăririi, iar când în sfârşit s-a recoltat, producţia s-a dovedit la jumătate faţă de anul trecut.
„Nu prea mai prezintă interes rapiţa pentru fermierii noştri. Preţurile sunt mici în acest an, 1,2 - 1,4 lei/kilogram, faţă de 1,8 lei/kilogram anul trecut, iar producţiile au fost, în medie, de o tonă la hectar, faţă de două tone anul trecut. În plus, benzinăriile nu mai sunt obligate să asigure 5% din stocuri producţie bio, limita va scădea la 3%, iar acest sector devine neatractiv”, a declarat directorul Direcţiei de Agricultură Judeţene, Ion Anuţa.
Din cele aproximativ 9.000 hectare însământaţe cu rapiţă în toamnă, s-au recoltat doar 6.450, diferenţa constituind-o suprafeţe calamitate sau cultură întoarsă în primăvară.
Deşi în alţi ani în această perioadă începea campania de însămânţări, deocamdată în judeţ încă nu sunt semne. Fermierii aşteaptă ploi mai însemnate în aceste zile, astfel încât arăturile să fie desfăşurate în condiţii bune.