Actorul american Ben Affleck şi-a construit o peşteră în stilul Batcave, "vizuina" secretă a lui Bruce Wayne-Batman, cu mult înainte ca el să primească oferta de a-l interpreta pe omul-liliac, informează contactmusic.com.
Affleck, care va interpreta rolul supereroului Batman în următoarele filme din această franciză de succes, este atât de pasionat de acest personaj încât şi-a construit o replică a intrării secrete în "vizuina" lui Bruce Wayne, în care acesta îşi păstra costumul de om-liliac, armele şi vehiculele cu care se deplasează.
Regizorul Kevin Smith, unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Ben Affleck, a declarat: "Când am văzut prima oară casa lui, el mi-a făcut un tur şi apoi mi-a spus să mă duc cu el să-mi arate încă o cameră". "M-a dus în camera respectivă şi mi-a arătat ce construise acolo. Era un birou care avea o bibliotecă frumoasă, iar apoi a apăsat pe ceva şi biblioteca s-a deschis", a povestit regizorul.
"Iar eu i-am spus: «La naiba, ţi-ai construit un Batcave?». Iar el mi-a răspuns că a conceput doar intrarea în peştera lui Batman. Când am intrat, în spatele bibliotecii era o cameră securizată", a adăugat acesta.
Actorul Ben Affleck a fost recent numit succesorul lui Christian Bale în rolul lui Batman, o mişcare care i-a înfuriat pe mulţi fani ai supereroului. Studiourile Warner Bros. au anunţat, în luna iulie, că doresc să îi reunească pe supereroii Superman şi Batman într-un film, a cărui lansare este prevăzută pentru anul 2015 şi care va fi o continuare a lungmetrajului "Man of Steel: Eroul", cea mai recentă parte din franciza "Superman", lansată în acest an.
Ben Affleck, care nu este chiar un străin de universul supereroilor din benzile desenate - l-a interpretat pe Matt Murdock în pelicula "Daredevil" din 2003 -, are o cotă de popularitate uriaşă la Hollywood în acest an, graţie succesului lungmetrajului său